G4Media.ro

UPDATE Un incendiu puternic a izbucnit în locomotiva unui tren care se…

UPDATE Un incendiu puternic a izbucnit în locomotiva unui tren care se deplasa pe ruta Oradea – Mangalia / 120 de persoane au fost evacuate de pompieri

UPDATE În staţia Chişineu Criş s-a produs, sâmbătă, o degajare de fum la trenul IR 1920 Mangalia – Oradea, anunţă CFR Călători. Compania precizează că nu a fost nicio clipă vorba despre foc, respectiv incendiu. Degajarea de fum a fost izolată de personalul de locomotivă cu mijlocele din dotare, iar siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Totodată, trenul IR 1920 Mangalia – Oradea înregistrează o întarziere de 174 minute, principala cauză fiind incendiul de vegetaţie din seara zilei de 28 iunie dintre  Medgidia – Mircea Vodă, transmite News.ro.

„Preventiv până la îndepărtarea degajării de fum, călătorii din primul vagon, cel de lângă locomotivă, au fost mutaţi în celelalte vagoane. Precizăm faptul că toţi călătorii au rămas în tren neexistând risc de incendiu. Conform procedurilor mecanicul de locomotivă a anunţat la 112 acest incident, fapt care explică prezenţa pompierilor la faţa locului, intervenţia lor nemaifiind necesară în acest caz”, mai spune comunicatul de presă al CFR Călători.

Trenul IR 1920 Mangalia – Oradea înregistrează o întarziere de 174 minute, principala cauză fiind incendiul de vegetaţie din seara zilei de 28 iunie dintre  Medgidia – Mircea Vodă.

IR 1920 Mangalia – Oradea a plecat, vineri seară, din staţia Medgidia, conform dispoziţilor CFR S.A., cu o întârziere de 110 minute.

Restul minutelor de întârziere se datorează restricţilor de viteză şi a lucrărilor operate  pe şinele de cale ferată efectuate de către CFR S.A. .

Reîncadrarea trenului IR 192 Mangalia – Oradea în graficul de circulaţie controlat este gestionat de CFR S.A. .

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate, potrivit sursei citate.

Știrea inițială

Un incendiu puternic a cuprins locomotiva diesel a unui tren, la ieșire din gara Chisineu Criș. Din primele informații este vorba de trenul care ciruca pe ruta Oradea-Mangalia. Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate de către pompieri iar o altă parte dintre călători s-au evacuat singuri

„Intervine Garda nr.2 Ch. CRIS cu 2 autospeciale de stingere. Incendiul se manifesta în interiorul locomotivei cu degajare mare de fum. Locomotiva nu a putut fi decuplata de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aprox 120 au fost evacuate de către pompieri iar o mare parte sau evacuat singure”, a transmis ISU.

Nu au fost înregitrate victime

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează