G4Media.ro

Un chef celebru în Italia a descoperit că suferă de sindromul Tourette…

Sursa foto: Pixabay

Un chef celebru în Italia a descoperit că suferă de sindromul Tourette / Și-a deschis un nou restaurant și își anunță clienții: ”Dacă auziți urlete sau țipete, vă rog să nu vă speriați. Nu este o boală contagioasă”

Chef cotat cu ”Due Spicchi” del către ghidul ”Gambero Rosso”, unul din cele mai apreciate în Italia, a revenit pe piață deschizând un nou restaurant, o pizzerie, după ce a trebuit să facă față veștii că suferă de sindromul Tourette, anunță Corriere della Sera.

Sileo, așa se numește pizzeria, iar în latină asta înseamnă liniște. Acesta este locul de unde Andrea Brunetti a vrut să înceapă din nou, un fel de nouă naștere.

O liniște prețioasă pentru Andrea, care a prețuit lunile întunecate care l-au însoțit din 2022, după închiderea pizzeriei sale anterioare, ”Acqua e Farina”. Luni dificile, spune el. Atunci i s-a descoperit boala care l-a lovit de nicăieri: sindromul Tourette. Nu îi este deloc ușor să accepte această „nouă viață”, o coexistență complicată care îl pune la încercare.

„Au fost câteva luni dificile, mi-a luat ceva timp să accept noul eu. Dar dragostea pentru munca mea, reîntoarcerea la crearea pizzelor mele, a aluaturilor mele, m-a ajutat foarte mult. Mi-am avut familia și prietenii alături de mine și, datorită lor, am început din nou mai puternic decât înainte”, mărturisește el.

Clienții vechi și noi se înghesuie la Sileo, dar Andrea trebuie să își spună povestea, trebuie să găsească o modalitate de a împărtăși cu oaspeții ceva foarte personal și intim, dar care este la vedere, boala sa.

„Cel mai simplu lucru a fost să scriu ce mi se întâmplă, să le spun cum este să fii bolnav de sindromul Tourette. Așa că am tipărit pliante pe care le-am lăsăm pe mese, astfel încât oamenii să fie conștienți de simptome”, continuă bucătarul.

Textul sună cam așa: „Sufăr de sindromul Tourette, o tulburare neurologică manifestată prin ticuri frecvente, atât vocale, cât și motorii, pe care nu le pot controla. Dacă auziți urlete sau țipete în timpul serii, vă rog să nu vă speriați. În ciuda momentelor dificile, am învățat să trăiesc cu ea. Nu este o boală contagioasă. Adevărata provocare pentru mine este să înving frica și prejudecățile oamenilor față de cei cu boli rare ca a mea. Sunt convins că, fiind aici, sunteți o persoană sensibilă și înțelegătoare. Vă mulțumesc că faceți parte din seara mea”.

În doar câteva luni, a realizat deja multe proiecte, noi colaborări.

În 8 mai anul trecut, i-a implicat pe Ugo Alciati (bucătar la restaurantul Guido din Serralunga d’Alba, o stea Michelin) și pe pizzarul Sergio Scovazzo, într-o seară caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru asociația „Un Sorriso per Giorgia”. Veniturile obținute în urma cinei (aproximativ 2 400 de euro) au fost donate pentru achiziționarea unei mașini.

Andrea Brunetti nu s-a oprit aici. A decis ca pentru următorul eveniment să țintească și mai sus: pe 30 iulie, la Sileo, îi va avea ca invitați pe Michelangelo Mammoliti, chef al restaurantului La Rei Natura, care a primit două stele Michelin, și pe patiserul Anthony Falcone, Pasticceria Nin din Casale Monferrato. Toate încasările vor fi donate unei alte asociații.

Cincizeci de locuri sunt disponibile pentru o seară care promite să fie plină de emoții, precum și de creații gastronomice unice, cu un meniu creat de șase mâini.

A studiat ca topograf, dar încă din copilărie i-a plăcut să aibă mâinile în aluat. Cea mai mare pasiune a sa a fost rularea aluatului de pizza, o șansă de a fi alături de familia sa și de a împărtăși cu ei acest talent. Pentru că micuțul Andrea era foarte bun la făcut pizza. Un viitor deja scris. A devenit pasionat și a studiat făinuri, tehnici noi, cuptoare, echipamente. Astăzi este un om care le spune tuturor că a trecut prin iad, dar a ieșit învingător. O poveste frumoasă de reziliență și renaștere, scriu jurnaliștii italieni.

Cea mai înaltă distincție pentru pizza, conform ghidului ”Gambero Rosso”, este premiul „Tre Spicchi”. Urmează apoi „Due Spicchi”, premiu obținut în trecut și de Andrea Brunetti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...