G4Media.ro

Curtea Constituțională din Slovacia a anulat părți ale controversatei reforme judiciare inițiate…

Sursa foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP

Curtea Constituțională din Slovacia a anulat părți ale controversatei reforme judiciare inițiate de guvernul condus de Robert Fico

Curtea Constituțională a Slovaciei a anulat miercuri părți ale reformei dreptului penal, reformă inițiată de guvernul condus de Robert Fico, care ar reduce pedepsele pentru infracțiunile financiare și ar scurta termenul de prescripție, scrie Reuters.

Reforma aprobată de parlament la începutul acestui an a fost criticată de fostul președinte Zuzana Caputova și de opoziție, precum și de Comisia Europeană.

Caputova a trimis în februarie Curţii Constituţionale controversata reformă judiciară adoptată de Parlamentul Slovaciei. Amendamentele adoptate de parlament la codul penal au fost denunţate prin proteste şi criticate de opoziţie şi Uniunea Europeană.

„Precondiţia pentru sesizarea Curţii Constituţionale era ca amendamentele să fie promulgate de preşedinte, deşi nu sunt de acord cu ele şi de aceea le contest în instanţă. Dar este singurul mod de a împiedica aplicarea amendamentelor”, a explicat şefa statului, care a menţionat că va solicita şi suspendarea efectelor noilor legi până la luarea unei decizii.

Mii de persoane au demonstrat în repetate rânduri în Slovacia la începutul anului împotriva guvernului de stânga condus de premierul Robert Fico, aflat în funcţie de la finalul lunii octombrie, demonstraţiile vizând în primul rând reforma judiciară, adoptată totuşi în cele din urmă de legislativ printr-o procedură de urgenţă.

Unul dintre elementele cele mai controversate ale acestei reforme este abolirea biroului procurorului special (USP), care se ocupă de combaterea criminalităţii organizate şi a infracţiunilor cu caracter politic. Coaliţia guvernamentală condusă de Fico doreşte dizolvarea USP, considerând că instituţia este prea ”politizată”.

Opoziţia a avertizat că planurile guvernului sunt o ameninţare pentru statul de drept şi a acuzat executivul că încearcă să muşamalizeze cazurile de corupţie la nivel înalt din timpul precedentelor mandate ale lui Fico, dinainte de 2020.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează