G4Media.ro

Cele mai tinere participante la Jocurile Olimpice de la Paris: două fete…

Sursa foto: Wikimedia Commons /nicolas michaud

Cele mai tinere participante la Jocurile Olimpice de la Paris: două fete de 11 și 12 ani vor evolua la proba de skateboarding

Cea mai tânără participantă de la Jocurile Olimpice de la Paris are doar 11 ani și va reprezenta China. Zheng HaoHao și-a asigurat locul la JO și va evolua la proba de skateboarding, potrivit AS.

HaoHao, care este cea mai tânără olimpică din China, și-a obținut biletul pentru Jocurile Olimpice la preolimpiada de skating, care a avut loc la Shanghai și Budapesta. Ea va participa la o disciplină care, la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, a oferit deja cel mai tânăr podium din istorie. Japoneza Nishiya Momiji a cucerit medalia de aur la 13 ani, brazilianca Rayssa Leal a luat medalia de argint tot la 13 ani, iar japoneza Nakayama Funa, medaliată cu bronz, a fost cea mai în vârstă dintre cele trei, având 16 ani.

În același sens, o altă tânără participantă la acest eveniment sportiv este cu un an mai mare decât Zheng. La cinci ani după ce s-a urcat pentru prima dată pe un skateboard, Vareeraya Sukasem va reprezenta Thailanda la Jocurile Olimpice, la vârsta de doar 12 ani, relatează AFP, citat de France24.

Vareeraya s-a calificat pe locul 18 din 22 la proba feminină de street skateboarding, care va avea loc în Place de la Concorde din capitala Franței pe 28 iulie. Parcursul său la Paris a fost îngreunat de accidentări, dar a reușit să treacă peste și să-și regăsească motivația, mai ales datorită influenței oamenilor pe care îi admiră. Idolul fetei este britanica Sky Brown, care a cucerit medalia de bronz la Tokyo la vârsta de doar 13 ani și va concura din nou la Paris.

Skateboardingul, împărțit în probe de parc și de stradă, și-a făcut debutul la Jocurile Olimpice de la Tokyo în urmă cu trei ani. Skaterii sunt apreciați în funcție de înălțimea și dificultatea trucurilor lor.

Orice s-ar întâmpla la Paris, niciuna dintre cele două fete nu va deveni cea mai tânără concurentă și cea mai tânără medaliată din istoria Jocurilor Olimpice. Recordul este deținut de grecul Dimitrios Loundras, care avea doar 10 ani și 218 zile când a cucerit medalia de bronz în proba de gimnastică pe echipe la Jocurile din 1896 de la Atena.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează