G4Media.ro

O nouă gafă a lui Biden: A citit de pe prompter o…

Sursa foto: Conference © Tennesseewitney | Dreamstime.com / Photo 320551126

O nouă gafă a lui Biden: A citit de pe prompter o instrucţiune care îi era destinată, ”spune din nou”, într-un discurs la Washington

Preşedintele american Joe Biden a comis o nouă gafă, în timpul unui discurs, în toiul unor îngrijorări pe tema formei în care se află în interiorul Partidului Democrat, transmite News.ro.

Joe Biden a luat marţi cuvântul într-un centru de Operaţiuni de Urgenţă, la Washington, pentru a vorbi despre condiţiile meteorologice din Statele Unite.

În timpul discursului, Joe Biden se pare că s-a ”lipit” un pic cam mult de textul de pe prompter şi a citit, din greşeală, o instrucţiune care îi era adresată – ”spune din nou”.

”Căldura extremă este prima cauză a mortalităţii legate de condiţiile meteorologice în Statele Unite, depăşind inundaţiile, uraganele şi tornadele la un loc”, a declarat el.

”Spune din nou la un loc”, a continuat el.

Această secvenţă a fost partajată masiv pe X.

Unii navigatori pe Internet consideră scena ”jenantă”, ”ridicolă” sau ”tristă”.

Preşedintele american nu este la prima gafă de acest fel.

În 2022, într-un discurs despre avort, democratul a declarat ”repetă fraza”, o instrucţiune care voia să-i amintească să sublinieze acea declaraţie din discurs.

Navigatorii au reacţionat atunci cu mult umor.

Însă consecinţele acestei noi gafe ar putea să fie mult mai îngrijorătoare.

Gafele – confuzia numelor unor şefi de stat, dialogul cu o defunctă sau somnolenţa în timpul unor evenimente – au devenit o adevărată marcă a preşedintelui şi nu mai fac pe nimeni să râdă în tabăra democrată.

În urma unei dezbateri dezastruoase cu fostul preşedinte Donald Trump, la Atlanta, joia trecută, doi democraţi aleşi în Congres i-au cerut preşedintelui să se retragă din cursa în alegerile prezxidenţiale din toamnă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. 4 more years!!

  2. Lasă că și Esca flesca a făcut prostii cu prompterul

  3. Lasă că și Es.ca fle.sca a făcut pro.stii cu prompterul

  4. Democratii parca fac tot ce pot pentru ca cel mai pro.st presedinte republican din istoria SUA sa mai prinda un mandat.