G4Media.ro

Haos la Tarom în plin sezon turistic: Zece zboruri anulate de piloți…

Sursa foto: Facebook/Tarom

Haos la Tarom în plin sezon turistic: Zece zboruri anulate de piloți într-o singură zi / Piloții cer salarii mai mari / Delegația României pentru NATO, ținută la sol / Ministrul Grindeanu dă un ultimatum conducerii companiei de stat

UPDATE 3: Sute de călători aflați în Aeroportul Otopeni sunt dezorientați după ce cursele Tarom au fost anulate în ultimul minut. Oamenii stau și așteaptă soluții de la compania de stat după ce mai mulți piloți au început o grevă de facto și au anulat zeci de zboruri.

UPDATE 2: Cezar Osiceanu, pilot Tarom, a explicat pentru G4Media ce se întâmplă la Tarom. El a spus că piloții și secunzii au salariile similare cu cele din 2007 și cer creșterea veniturilor. ”Ne-a ajuns cuțitul la os”, a spus el. El a spus că un pilot Tarom poate ajunge la 4.500 de euro/lună, mult mai puțin decât veniturile de circa 10.000 de euro/lună oferite de majoritatea companiilor private.

”Se va ajunge la un efect în cascadă, cu anularea unor chartere. De exemplu, s-a anulat cursa București – Baia Mare, care trebuie să ducă la Baia Mare și piloții pentru două chartere spre Antalya. Cum piloții nu vor mai ajunge la Baia Mare, nici charterele turistice din Baia Mare nu vor mai pleca”, a declarat Cezar Osiceanu pentru G4Media.

Osiceanu a spus că, potrivit Codul aerian, personalul navigant are dreptul să își ia liber 48 de ore pe motive de sănătate.

UPDATE 1: Tarom a anunțat oficial că a anulat 10 zboruri din cauza ”indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor”. În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”, potrivit comunicatului. Iată cursele anulate:

ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni,
ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni,
ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni
ROT701/2 Otopeni – Iași-Otopeni
ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni
ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni
ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni
ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni
ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni
ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni.

Articol inițial: Mai multe zboruri ale companiei de stat TAROM, aflată pe pierderi de 16 ani consecutivi, au fost anulate luni după ce piloții au anunțat că ar fi bolnavi. Sindicatul nu a anunțat încă public un conflict de muncă, dar surse din interiorul companiei au declarat că e posibilă anunțarea unei greve. Protestul Tarom a dus la anularea cursei cu care miniștrii de Externe, Apărării și șeful Armatei trebuia să plece la summitul NATO de la Washingotn. Luni dimineață, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dat un ultimatum conducerii companiei.

Sindicatul Unit Tarom nu a transmis încă o listă de cereri, dar sindicaliștii au cerut în ultimul an creșteri de salarii.

Anularea zborurilor are loc în plin sezon turistic, când mii de pasageri își programaseră concedii și depind de plecarea cu avionul.

Tarom înregistrează pierderi financiare de 16 ani consecutiv, fiind o gaură neagră pentru bugetul României. Aceste pierderi sunt acoperite din taxele și impozitele plătite de contribuabili.

Tarom avea 1.182 de angajați în 2023 (ultimele date disponibile), și a încheiat anul 2022 cu o pierdere de 274 de milioane de lei.

Printre zborurile anulate se numără și cursa spre Paris în care urma să se afle o delegație guvernamentală ce urma să plece apoi spre Washington, spre summitul NATO, potrivit informațiilor Antena 3, confirmate de G4Media. Membrii guvernului au plecat în cele din urmă cu o aeronavă militară spre Paris.

Printre cei aflați în delegație se numără miniștri Apărării, de Externe, și șeful Statului Major, generalul Vlad Gheorghiță.

De asemenea, figurează ca anulate curse care ar trebui să decoleze de pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Capitală, şi spre Istanbul, Oradea, Budapesta, Bruxelles, Madrid, Frankfurt, Amsterdam, potrivit News.ro.

”Am solicitat managementului companiei TAROM să ia urgent măsuri pentru situația actuală. Echipa managerială, selecționată în baza prevederilor Ordonanței privind managementul corporativ, are toate pârghiile legale să ia decizii administrative necesare pentru evitarea unor astfel de blocaje și pentru a preveni repetarea lor. De aceea, echipa managerială trebuie să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a companiei TAROM. Accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant și nu pe menținerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuție la buna funcțiomare a TAROM. Aștept o comunicare publică aplicată și detaliată a Directorului General al TAROM prin care să anunțe soluțiile identificate”, a scris Grindeanu pe o rețea de socializare.

Tarom a anulat luni zborurile spre Cairo, Amman și Beirut după ce câte un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”.

În luna mai, pentru a salva compania de stat deja celebră pentru ineficiență și nepotism, guvernul a aprobat un ajutor de stat pentru TAROM de aproape 100 de milioane de Euro.

Tarom e condusă de directorul general Costin Iordache.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Tarom… o altă vacă de muls.

  2. Ok, dar papagalul de la Cotroceni nu s-a dus la summit, el cu ce s-a dus dacă s-a dus, sau nu-l mai interesează?!

  3. Mare mizerie e la tarom! E plina compania de beizadele si pile care muta hartiile dintr-un loc in altul pe mii de euro salariu… Ca sa nu spun de CA ala plin de oameni care n-au nicio legatura cu domeniul si incaseaza indemnizatii lunare plus alea speciale de sedinta.

  4. Eu nu cred că e pe pierdere. Eu cred că angajații de-acolo câștigă din taxele noastre de 16 ani, fără prea mare efort. Mie nu mi se pare deloc o pierdere.

  5. Pre multi bani de la buget sunt risipiti la Tarom. Si impozitele sunt mereu marite. Iar gaura neagra creste. Tarom a ajuns taxi de lux pentru politicieni si vaca de muls pentru angajatii Tarom si familiile lor, toti sunt o mare familie.

    • Si cui credeți ca-i pasă dintre golanii ăștia care pretind ca ne conduc? Maimuțoiul penibil de Grindeanu văd ca inițiază conversații cu DG al Tarom pe Facebook… Îți vine să vomiți când vezi atâta ticăloșie și dezinteres față de oamenii de bună credință care așteaptă docili soluții în loc să-i ia la goana cu furcile pe derbedei!

  6. „El a spus că un pilot Tarom poate ajunge la 4.500 de euro/lună, mult mai puțin decât veniturile de circa 10.000 de euro/lună oferite de majoritatea companiilor private.”

    Si domnul pilot de ce mai sta la Tarom atunci? Nu stie sa isi faca CV-ul?
    Aaaa, ca la companiile private chiar are multe zboruri de facut si parca nu chiar ar vrea sa munceasca?

  7. Multe milioane de euro bagate intr-o companie falimentara.Cel mai rezonabil lucru ar fi inchiderea definitiva a acestei companii capusa

  8. Anulat ajutorul de stat, ceruta insolventa si declarat falimentul , oricum sunt degeaba prea multi pe acolo.

  9. de renuntat la tarom. nu inteleg de ce trebuie sa platim din bani publici, de fapt ai cetatenilor, o companie care e de mult prea mult timp pe pieredere (erau poate de inteles 2,3 ani pe pierdere, mai ales in pandemie, dar e o boala lunga, din cauza managementului politic in principal). Pa si pusi. sa se duca la o companie privata (wizz de ex. care e in HU, care HU a renuntat fara patriotisme false la Malev).

  10. ” …. a spus că un pilot Tarom poate ajunge la 4.500 de euro/lună, mult mai puțin decât veniturile de circa 10.000 de euro/lună oferite de majoritatea companiilor private…..”

    Pai la privat cu individul & Co sa vada si ei cum este „sa dai cu sapa”! Trai pe vatrai la TAROM…. salarii babane, munca ioc, beneficii si drepturi. Fara nici o obligatie!!! Inchisa si la revedere!!! Si-asa este sub multe companii low-cost ca si nivel de … de toate!!!

  11. Sa fie privatizat total sau desfiintat. Singura solutie viabila. E plin de pile, trantori, privilegiati. Au loc la privat daca-s buni de ceva.