G4Media.ro

Tesla majorează preţurile maşinilor Model 3 în Europa

Sursă foto: Unsplash

Tesla majorează preţurile maşinilor Model 3 în Europa

Tesla a anunţat miercuri că a majorat preţurile maşinilor Model 3 în ţările europene, inclusiv Germania, Ţările de Jos şi Spania, cu aproximativ 1.500 de euro (1.622 dolari), în funcţie de varianta modelului, în urma deciziei Comisiei Europene de a impune din 5 iulie taxe vamale provizorii la importurile de vehicule electrice (EV) din China, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Tesla produce Model 3 la fabrica sa din Shanghai şi este principalul exportator de vehicule electrice din China.

În iunie, producătorul auto american avertizase că ar putea majora preţurile luna aceasta, în urma deciziei blocului comunitar. Tarifele vamale suplimentare care se vor aplica celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.

Conform Comisiei Europene, la maşinile Tesla se aplică taxe de 20,8%, dar compania a solicitat recalcularea acestui procent. Şi BMW a cerut Bruxelles-ului să reducă tarifele pentru modelul Mini produs în China, la care se aplică taxe de 20,8%.

Taxele vamale provizorii la importurile de vehiculele electrice chinezeşti se aplică din 5 iulie 2024, pentru o durată maximă de patru luni. În acest interval va fi luată o decizie finală privind taxe vamale definitive, în urma votului statelor membre UE. Când va fi adoptată, această decizie va definitiva taxele vamale timp de 5 ani, a precizat Comisia Europeană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Păcat că nu este 100% taxa pe vehiculele ev din China! 😒