Din închisoare, disidentul Orlov compară sistemul judiciar rus cu cel al Germaniei naziste: „Nu regret nimic și nu mă căiesc de nimic”
Disidentul încarcerat Oleg Orlov a comparat joi sistemul judiciar rus actual cu cel al Germaniei naziste, vorbind prin videoconferință în timpul apelului său împotriva unei sentințe de doi ani și jumătate de închisoare pentru opoziția sa față de conflictul din Ucraina. În apel, instanța a menținut sentința de închisoare a disidentului. „Curtea de apel a decis să nu schimbe verdictul tribunalului Golovinski și să nu accepte apelul lui Orlov”, a declarat judecătoarea Maria Larkina, potrivit unui jurnalist AFP prezent la tribunalul din Moscova, scrie Le Figaro.
Veteran al ONG-ului Memorial, copremiat cu Premiul Nobel pentru Pace în 2022 și dizolvat de justiția rusă, acest cunoscut activist în vârstă de 71 de ani alesese, spre deosebire de mulți alți critici ai Kremlinului, să rămână în Rusia pentru a „continua lupta” împotriva lui Vladimir Putin. La sfârșitul lunii februarie, el a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru că a denunțat în mod repetat ofensiva militară lansată de trupele ruse în Ucraina în februarie 2022.
„Au denaturat, pervertit și în cele din urmă au ajuns la distrugerea totală a justiției și a legii”, a declarat Orlov unui jurnalist AFP prezent la tribunalul din Moscova, citând cuvintele rostite de avocatul american Telford Taylor în timpul procesului de la Nürnberg, care i-a judecat pe principalii lideri naziști de după cel de-al Doilea Război Mondial. „Aceste cuvinte sunt remarcabil de potrivite pentru a caracteriza starea actuală a sistemului judiciar rus”, a denunțat el la sfârșitul audierii, pe care o urmărește de la distanță din celula sa din Sizran, la aproximativ 900 km sud-est de Moscova.
„Nu regret nimic și nu mă căiesc de nimic”
Opozantul nu-și făcea iluzii în privința apelului său. „Nu regret nimic și nu mă căiesc de nimic”, a repetat el. „Ei au făcut din sistemul judiciar o parte integrantă a dictaturii. Instanțele pe care le-au creat și condus erau supuse doar dictaturilor politice ale regimului; au abolit orice aparență de independență judiciară”, a continuat Oleg Orlov prin videoconferință, citându-l tot pe Telford Taylor. „Procesele pe care le-au condus s-au transformat în farse îngrozitoare (…) care nu erau altceva decât batjocura victimelor nefericite”, a continuat el. „Aceste cuvinte pot fi rostite acum de orice deținut politic rus”, a conchis disidentul rus, după ce a spus că „refuză” să răspundă la întrebările instanței, pe care a calificat-o drept „inechitabilă”, deoarece, potrivit lui, „răspunde” „unei ordini politice”.
Activ încă din anii 1970 sub URSS, Oleg Orlov era unul dintre pilonii Memorial, principala organizație care lupta în Rusia pentru păstrarea memoriei represiunii sovietice și documentarea represiunii actuale. ONG-ul a fost dizolvat la sfârșitul anului 2021 de către justiția rusă, dar a primit ulterior Premiul Nobel pentru Pace 2022, la câteva luni după începerea ofensivei ruse în Ucraina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu