G4Media.ro

Poliţia din Japonia îndeamnă la vigilenţă sporită după tentativa de asasinat asupra…

sursa foto: Aleksandar Pasaric/Tokyo

Poliţia din Japonia îndeamnă la vigilenţă sporită după tentativa de asasinat asupra lui Trump

Poliţia naţională din Japonia a reiterat importanţa unor măsuri de securitate adecvate în timpul evenimentelor publice la care participă personalităţi politice, după tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în SUA, a anunţat marţi guvernul nipon, informează AFP, transmite Agerpres.

Focurile de armă care l-au vizat şi l-au rănit la ureche pe candidatul republican în alegerile prezidenţiale americane în timpul unui miting de campanie, sâmbătă, în Pennsylvania, le-au amintit japonezilor de asasinarea fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe în circumstanţe similare, în iulie 2022.

Atentatul căruia Donald Trump i-a supravieţuit a incitat Agenţia naţională de poliţie a Japoniei să ceară „forţelor poliţiei din toată ţara să-şi intensifice vigilenţa în apropierea locurilor unde se derulează mitinguri de campanie”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al guvernului, Yoshimasa Hayashi.

Japonia şi-a întărit măsurile de securitate pentru personalităţi după asasinarea lui Abe, asasinat care a luat poliţia prin surprindere într-o ţară unde violenţele cu arme de foc sunt extrem de rare.

Asasinatul a dus la demisia şefului poliţiei naţionale, Itaru Nakamura, care a admis „lacune în planurile de securitate şi evaluările riscurilor pe care acestea erau fondate”.

După mai puţin de un an, un exploziv a fost lansat în direcţia lui Fumio Kishida, actualul premier nipon, în timpul unui eveniment electoral, chiar atunci când Japonia găzduia două reuniuni ministeriale ale G7.

Kishida a scăpat nevătămat, însă atentatul a amintit „în ce măsură locurile unde au loc discursurile înalţilor responsabili pot deveni locuri periculoase”, a declarat Hayashi.

De asemenea, el s-a făcut ecoul unor comentarii ale lui Kishida care, duminică, a condamnat atacul împotriva lui Trump, calificându-l drept act de violenţă intolerabil, ce „sfidează democraţia”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...