G4Media.ro

ISW: Kremlinul pregătește societatea rusă pentru un război lung și promite victoria

Sursa foto: Duma.gov.ru

ISW: Kremlinul pregătește societatea rusă pentru un război lung și promite victoria

Agențiile de știri de stat din Rusia au comentat pe larg interviul acordat de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, ziarului Argumenty i Fakty, în care acesta a sugerat că statul ucrainean va înceta să existe până în 2034. Acest lucru are ca scop, probabil, să pregătească publicul rus pentru un război lung în Ucraina, în urma căruia Rusia își va îndeplini obiectivul de a distruge statul ucrainean într-un deceniu, afirmă analiștii de la Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW), transmite BBC.

Medvedev a declarat că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a sugerat „nu fără motiv” că Ucraina ar putea adera la alianță în următorii zece ani, „Adică niciodată. La urma urmei, până atunci, niciunul dintre liderii țărilor NATO actuale nu va mai fi, pur și simplu, în funcție, iar unii nici măcar nu vor mai fi pe această lume. Este foarte posibil ca nici vestita țară 404 să nu mai existe”.

Medvedev nu a spus în mod direct că Ucraina va înceta să existe până în 2034, dar agențiile de presă rusești, inclusiv TASS, au început imediat să publice articole cu titluri precum „Medvedev admite că Ucraina va înceta să existe în 2034” și „Medvedev prezice dispariția Ucrainei până în 2034”.

Reacția presei ruse are mai multe consecințe, scriu analiștii ISW.

În primul rând, sugestia directă că Rusia va fi capabilă să „distrugă Ucraina” până în 2034 poate fi considerată un fel de promisiune făcută societății ruse că Rusia va fi capabilă să câștige războiul și să își atingă obiectivul de a distruge statul ucrainean într-un deceniu. Acest lucru creează condiții favorabile de informare și așteptări publice pentru un război care va dura încă un deceniu, dar care se va încheia cu o „victorie” pentru Rusia.

Această interpretare a declarațiilor lui Medvedev neagă, de asemenea, declarațiile Kremlinului privind disponibilitatea sa de a negocia pacea cu Ucraina și subliniază faptul că singurul rezultat al războiului pe care Kremlinul îl dorește este distrugerea completă a statului și a poporului ucrainean, consideră analiștii institutului.

În același timp, oficialii ruși continuă să folosească întâlnirile diplomatice cu statele europene pentru a crea impresia că Rusia normalizează relațiile cu Occidentul.

Ca exemplu, ISW citează întâlnirea dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov și omologul său maghiar Peter Szijjarto în marja ONU din 16 iulie, în cadrul căreia Lavrov a reiterat importanța întâlnirii dintre Putin și Viktor Orban care a avut loc în urmă cu două săptămâni.

Putin a încercat să îl prezinte pe Orban drept un reprezentant al Uniunii Europene, autorizat să vorbească în numele UE, însă oficialii UE insistă că Orban nu vorbește în numele UE în ansamblu. Cu o zi înainte, Parlamentul European a adoptat o rezoluție de condamnare a lui Orban pentru vizita sa în Rusia, reamintește ISW.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...