Comitetul Internațional Olimpic a alcătuit cea mai mare echipă de refugiați de până acum pentru Jocurile Olimpice din 2024
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a format cea mai mare echipă de refugiați din istoria Jocurilor Olimpice pentru ediția Paris 2024. Un număr de 37 de sportivi refugiați a reușit să strângă CIO la Jocurile Olimpice, care vor începe pe 24 iulie, cu ceremonia de deschidere pe 26 iulie, potrivit Reuters.
Membrii echipei olimpice a refugiaților își vor face auzite vocile în întreaga lume în timpul Jocurilor de la Paris, sporind gradul de conștientizare a milioanelor de persoane strămutate, dar sunt la fel de ambițioși în căutarea medaliilor, au declarat marți purtătorii de drapel ai echipei.
Sportivii din țări precum Siria, Sudan, Camerun, Etiopia, Iran și Afganistan, vor concura în 12 sporturi la Paris, fiind a treia oară când se formează o astfel de echipă pentru Jocurile Olimpice de vară.
„Doar pentru că numele nostru «echipa olimpică a refugiaților» va fi rostit, refugiații din întreaga lume ne vor recunoaște”, a declarat pentru Reuters boxerul de origine cameruneză Cindy Ngamba, în prezent stabilit în Marea Britanie.
„Suntem văzuți ca o echipă, suntem văzuți ca sportivi, ca luptători, sportivi înfometați care fac parte dintr-o familie. Nu ne este frică, nu ne este rușine și suntem mândri să fim refugiați. Știm că nu suntem alături de ei, dar le simțim energia”, a mai adăugat sportivul camerunez.
CIO a dezvăluit prima sa echipă de refugiați pentru Jocurile de la Rio 2016, cu 10 sportivi, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la această problemă, în timp ce sute de mii de oameni se revărsau în Europa din Orientul Mijlociu și din alte părți, fugind de conflicte și sărăcie.
Echipa care a concurat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, organizate în 2021 din cauza pandemiei COVID-19, era deja de aproape trei ori mai mare decât cea de la Rio, cu 29 de sportivi. Dar echipa din Paris este cea mai mare, având în același timp și propria emblemă.
„Contează 100%”, a spus Ngamba despre emblemă. „Fundația este despre echipă, despre o familie. A face parte din familia unică este despre ce este vorba”.
Pentru Yahya Al Ghotany, care a fost forțat să părăsească Siria devastată de război și care va concura la taekwondo, echipa a transmis un mesaj de speranță. Al Ghotany s-a apucat de acest sport abia după ce s-a aflat într-o tabără de refugiați din Iordania.
„Este un sentiment minunat să știu că reprezint mulți oameni care au trecut prin aceeași experiență ca mine”, a declarat el pentru Reuters. „Reprezint mai mult de 100 de milioane de persoane strămutate din întreaga lume”.
„Este foarte important pentru că trimite un mesaj de speranță. Există întotdeauna speranță în pasiune”, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank