G4Media.ro

Amenzi de jumătate de milion de lei, date de ANPC la firme…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Amenzi de jumătate de milion de lei, date de ANPC la firme din Aeroportul ”Henri Coandă”/ Au fost găsite produse depozitate la temperatura necorespunzătoare / Salonul de aşteptare are mocheta şi mobilierul neigienizate

Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 547.000 de lei în urma unor controale la firme cu activitatea în Aeroportul ”Henri Coandă”, fiind găsite produse depozitate la temperaturi necorespunzătoare, zone de preparare insalubre. În salonul de aşteptare, mocheta şi mobilierul sunt deteriorate şi neigienizate. ANPC a dispus închiderea temporară a 15 puncte de lucru, până la remedierea deficienţelor, şi a propus închiderea temporară pe o perioada de la 6 la 12 luni pentru 5 puncte de lucru, transmite News.ro.

ANPC arată, marţi, într-un comunicat de presă, că a început o amplă acţiune de control la 29 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

Potrivit sursei citate, în urmă cu câteva luni, ANPC a desfăşurat o acţiune de consiliere la aceşti operatori economici şi ulterior două acţiuni de control.

Acum, au fost verificate 19 puncte de lucru de alimentaţie publică, 5 magazine de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare, 2 case de schimb valutar, 2 puncte de lucru pentru închirieri automobile şi un salon de aşteptare pentru pasageri.

În urma verificărilor, comisarii ANPC au constatat deficienţe precum: produse alimentare care nu respectau temperatura şi condiţiile de depozitare impuse de producător, diferenţa de gramaj între cel declarat de vânzător şi produsul comercializat, lipsa informaţiilor cu privire la ingredientele produselor alimentare, condiţii improprii în zona gastro, zone de preparare insalubre, produse care prezentau modificarea stării termice, produse neetichetate, lipsa de informare privind dreptul consumatorilor de anulare a tranzacţiilor în 24 de ore, lipsa în casă a unei valute care era expusă pe panoul de informare, panou exterior de informare cu valutele tranzacţionate expus într-un loc nevizibil pentru consumator. La salonul de aşteptare pentru pasageri, mocheta era neigienizată, pătată, deteriorată, mobilierul având zone deteriorate şi neigienizate.

Până în prezent, au fost date 58 de amenzi contravenţionale în valoare de 547.000 de lei, 4 avertismente şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 77 de kilograme şi a 590 de bucăţi de produse neconforme, în valoare de 24.680 de lei, oprirea temporară de la comercializare a 5 kilograme şi a 527 de bucăţi de produse neconforme, în valoare de 99.738 de lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 15 puncte de lucru.

Totodată, s-a propus închiderea temporară a unităţii pe o perioada de la 6 la 12 luni pentru 5 puncte de lucru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...