G4Media.ro

Noua Miss USA este un ofițer al armatei americane din Michigan

Sursa foto: captură video

Noua Miss USA este un ofițer al armatei americane din Michigan

O nouă Miss USA a fost încoronată. Alma Cooper a fost desemnată câștigătoarea celei de-a 73-a ediții a concursului Miss USA, care a avut loc duminică seara la Peacock Theater din Los Angeles. Ea a fost încoronată de Savannah Gankiewicz, care a preluat titlul de Miss USA 2023 după ce Noelia Voigt a demisionat în luna mai. Cooper, în vârstă de 22 de ani, este sublocotenent și ofițer de informații militare în armata SUA, scrie Business Insider.

Potrivit biografiei sale, Alma Cooper a absolvit Academia Militară West Point în primii 5% din clasa sa și este bursieră Knight-Hennessy la Universitatea Stanford, unde urmează un masterat în știința datelor.

Înainte de a primi coroana, Cooper a concurat în probele de rochie de seară, costum de baie și interviu. Primele cinci concurente au trebuit să răspundă la aceeași întrebare: „Cum putem reduce decalajul dintre diferite culturi și să promovăm înțelegerea și respectul?”

„Ca fiică a unui muncitor migrant, o femeie afro-latină mândră și un ofițer al armatei Statelor Unite, trăiesc visul american”, a răspuns Cooper. „Dacă viața mea și mama mea m-au învățat ceva, este că circumstanțele nu-ți definesc niciodată destinul.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează