G4Media.ro

David Lynch, care suferă de emfizem, promite că nu se va pensiona…

X, David Lynch

David Lynch, care suferă de emfizem, promite că nu se va pensiona niciodată

„Plăcerea are un preţ”: regizorul american David Lynch a confirmat luni că suferă de emfizem, o boală pulmonară, ca urmare a „anilor de fumat”, însă le-a dat asigurări fanilor săi spunând că „nu se va pensiona niciodată”, informează AFP, transmite Agerpres.

După o odă „lynchiană” la adresa tutunului, a mirosului său şi a gestului de a aprinde o ţigară, regizorul în vârstă de 78 de ani a recunoscut, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, că „plăcerea are un preţ” şi că, pentru el, preţul de plătit este această boală care duce la distrugerea alveolelor pulmonare.

 


Într-un interviu acordat revistei britanice Sight and Sound, care urmează să fie publicat în numărul din luna septembrie, regizorul serialului TV „Twin Peaks” şi al filmelor „Mulholland Drive” şi „Wild at Heart” (recompensat cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes din 1990) afirmă că mobilitatea sa este redusă şi că ar putea fi nevoit să îşi dirijeze actorii de la distanţă pentru proiectele sale viitoare, au raportat luni mai multe companii mass-media.

Cineastul a publicat la scurt timp după aceea un mesaj pe reţelele de socializare pentru a-şi linişti fanii: „Am renunţat la fumat în urmă cu doi ani. Am făcut recent un set de analize medicale, iar vestea bună este că sănătatea mea e excelentă, cu excepţia emfizemului. Sunt foarte bucuros şi nu mă voi pensiona niciodată”.

David Lynch, care a regizat zece lungmetraje, toate devenite filme-cult şi care au fost lansate între 1977 şi 2006, a fost nominalizat la premiile Oscar pentru „Elephant Man” (1980), „Blue Velvet” (1986) şi „Mulholland Drive” (2001). Regizorul american a fost recompensat cu un premiu Oscar onorific pentru întreaga sa activitate în 2019.

În 2017, cunoscutul regizor a reluat legendarul serial TV „Twin Peaks”, pe care l-a creat în 1990, pentru un al treilea sezon, considerat un veritabil „OZN de televiziune” şi care include 18 episoade.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează