ULTIMA ORĂ Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. „Comportament incalificabil”
Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București cere Senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă cu profesorul Dorin Ștefan Adam, acuzat de hărțuire sexuală la adresa unor studente. Marian Moiceanu spune pentru Edupedu.ro că profesorul „a adus prejudicii grave de imagine școlii” și că are un comportament incalificabil.
„Comportamentul cadrului didactic este incalificabil. A încălcat Codul de Etică și prevederile Cartei universității și a adus prejudicii grave de imagine școlii. De aceea, membrii Consiliului de Administrație am decis că vom solicita Senatului universității încetarea definitivă a contractului de muncă”, a spus rectorul UAUIM, Marian Moiceanu, pentru Edupedu.ro.
Conferențiarul universitar Dorin Ștefan Adam este în prezent suspendat de la toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică a instituției de învățământ superior, după cum a scris Edupedu.ro acum o săptămână.
- Reacția Universității de a-l suspenda vine după articolul publicat de site-ul redactiaropaganism.eu în care sunt prezentate acuzații de hărțuire sexuală – Adam a trimis pe rețelele de socializare mai multe fotografii indecente către studentele sale.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii