G4Media.ro

BREAKING Procurori americani îl acuză pe Hunter Biden că a luat bani…

Foto: Inquam Photos/ George Calin

BREAKING Procurori americani îl acuză pe Hunter Biden că a luat bani de la oligarhul român Puiu Popoviciu pentru a influența decizii politice în SUA. Fiul lui Joe Biden este cercetat penal pentru evaziune fiscală

Procurorii din dosarul fiscal penal din SUA împotriva lui Hunter Biden, fiul președintelui Joe Biden, l-au acuzat pe acesta că a acceptat plăţi de la un om de afaceri român care a încercat să „influenţeze agenţii guvernamentale americane” în legătură cu o anchetă penală în România, relatează Reuters preluată de Agerpres. Potrivit ABC News și Reuters, Biden ar fi luat bani de la oliharhul român Puiu Popoviciu.

Procurorii americani susțin că o firmă controlată de Popoviciu l-ar fi angajat pe Hunter Biden să îl ajute să scape de acuzațiile de corupție din România. Popoviciu a fost condamnat pentru corupție în 2017 în dosarul numit Ferma Băneasa, dar a fugit în Anglia, de unde justiția a refuzat să îl extrădeze. Ulterior, în 2024, Popoviciu a scăpat de condamnare după ce a folosit o cale extraordinară de atac.

Departamentul de Justiţie al SUA a făcut această afirmaţie într-un dosar depus miercuri la tribunalul federal din Los Angeles, unde fiul preşedintelui american Joe Biden va fi judecat pe 9 septembrie pentru evaziune fiscală. Acesta a pledat nevinovat.

Potrivit postului de televiziune ABC, reclamaţia are legătură cu serviciile prestate de Hunter Biden pentru omul de afaceri român, Gabriel Popoviciu, identificat ca „G.P.” în documentaţie şi despre care procurorii spun că l-a angajat pe Hunter Biden pentru activităţi juridice la sfârşitul anului 2015, când Joe Biden era vicepreşedinte al Statelor Unite.

Reuters menționează însă că nu a putut verifica independent că „G.P.” este Popoviciu. Avocaţii lui Hunter Biden nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii. Procurorii nu au răspuns imediat la solicitări similare. Casa Albă a refuzat să comenteze. Popoviciu nu a putut fi contactat după orele de lucru, scrie agenţia britanică de presă.

În document, procurorii au indicat că intenţionează să prezinte dovezi care să arate că Hunter Biden şi un partener de afaceri au primit o remunerare de la un mandant străin care a încercat să influenţeze politica şi opinia publică americană şi să determine Statele Unite să investigheze ancheta asupra G.P. din România.

Hunter Biden şi partenerul de afaceri „erau îngrijoraţi că activitatea de lobby ar putea provoca ramificaţii politice pentru tatăl inculpatului”, iar Hunter Biden a dorit să ascundă „adevărata natură” a activităţii sale pentru G.P., au adăugat procurorii.

G.P. s-a confruntat cu acuzaţii de luare de mită în România, se arată în dosar.

În decembrie anul trecut, un mare juriu federal l-a acuzat pe Hunter Biden că nu a plătit impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari între 2016 şi 2019, în timp ce a cheltuit milioane de dolari pe medicamente şi diverse articole de lux.

Fiul preşedintelui american a fost, de asemenea, acuzat de sustragere de la plata impozitelor pentru anul fiscal 2018, când a depus declaraţii false. El se confruntă cu trei acuzaţii de infracţiuni grave şi cu alte acuzaţii de infracţiuni minore.

Luna trecută, condamnarea omului de afaceri Gabriel Popoviciu (Puiu Popoviciu) la 7 ani de închisoare a fost anulată nedefinitiv de Curtea de Apel Bucureşti pe motiv că fapta nu există.

El a fost condamnat în 2017 pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti.

În mai 2023, Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților din SUA a dezvăluit că peste un milion de dolari a fost transferat de la un om de afaceri român corupt către familia Biden. „În timp ce vicepreședintele Biden dădea lecții României despre anticorupție, în realitate el a fost un panou publicitar ambulant pentru ca fiul său și familia sa să strângă bani”, a declarat în 9 mai președintele comisiei, republicanul James Comer, în cadrul unei conferințe de presă.

Comisia Camerei a prezentat documente bancare pentru a descrie modul în care 3 milioane de dolari ar fi fost transferate de la Bladon Enterprises Limited a lui Gabriel Popoviciu la Robinson Walker LLC – controlată de partenerul de afaceri al lui Hunter, Rob Walker – între noiembrie 2015 și mai 2017. Din cele 3 milioane de dolari, se arată în memoriu, aproximativ o treime – 1.038.627,08 dolari – a fost transferată în conturi bancare aparținând lui Hunter Biden, primei nurori Hallie Biden și unui membru anonim al familiei Biden.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. si se pare ca justitita PENSIILE SPECIALE, „independenta”, plina de savoniere si-a facut treaba

  2. Daca se dovedeste ca asa a fost sunt curios unde se va mai ascunde acest domn…in Rusia?

  3. Acuzațiile sunt foarte clare evaziune fiscală de peste un milion de dolari pe care.dl.Hunter Biden i-a primit de la o firmă a dlui.Gabriel Popoviciu în interes personal ,prin intermediul firmei partenerului său de afaceri din SUA,bani care i-au intrat în contul/conturile bancare personale și pe care nu i-a declarat autorităților fiscale americane,deși în acea perioadă se reține că a făcut cheltuieli de lux.Suma totală dată de firma dlui.Gabriel Popoviciu firmei partenerului de afaceri al dlui.Hunter Biden în baza unui contract juridic încheiat cu aceasta este de peste 3 milioane de dolari, iar tranzacțiile au fost efectuate exact când dl.Gabriel Popoviciu era judecat în România pentru fapte de corupție legate de devalizarea patrimoniului statului român și al Universității de Agronomie împreună cu alți inculpați.Firma americană în discuție nu apare în mod oficial ca prestând asistență juridică pentru dl.Popoviciu în procesul penal pentru care acesta a fost inculpat în România,cel puțin din datele prezentate,ceea ce înseamnă că firma dlui Popoviciu poate fi suspectată de evaziune fiscală și spălare de bani în legătură cu faptele deduse judecății în SUA,iar Parchetul General ar trebui să declanșeze din oficiu cercetări penale pentru aceste fapte(slavă Domnului,la așa prejudiciu răspunderea nu e prescrisă,se împlinește în 2027).

  4. E bine ca au ridicat MCV-ul pe justitie… a murit de tot.

    • Probabil că acesta a fost interesul PSD, PNL și Johannis – interesele României (gen Schengen) se pot negocia cu ridicarea MCV-ului.

  5. Numai că ar trebui transferată urmărirea penală către autoritățile judiciare din Marea Britanie,căci sediul firmei dlui.Popoviciu acolo este, iar faptele nu pot fi raportate decât la legislația britanică în domeniu.Așa că ,la noi în țară nu prea ai ce să-i faci dlui Popoviciu.

  6. Adică britanicii ar trebui să verifice acuzațiile din SUA ,aveau vreo legătură cele peste 3 milioane de dolari dați de firma înregistrată în țara lor către firma partenerului de afaceri al dlui.Hunter Biden, din moment ce peste un milion de dolari au ajuns în conturile personale ale dlui.Hunter Biden?S-au rostuit lucrurile prin înțelegeri anterioare în acest sens și dacă nu cine s-a implicat în aceste negocieri vizând tranzacții ilegale,fictive sub masca unor contracte comerciale?

  7. *și dacă da

  8. Americanii spun că toți banii au fost dați de firma britanică în SUA au legătură cu afacerile judiciare a lui GP din România(cel mai probabil dl.Gabriel Popoviciu) și că vor prezenta probe în acest sens Tribunalului din Los Angeles unde va compare pe 09 septembrie în calitate de acuzat dl.Hunter Biden ,un soi de cumpărare de influență.