G4Media.ro

Rectorul Universității Babeș – Bolyai, despre criza din educație și sănătate: „România…

Daniel David / Sursa foto: Nicu Cherciu – danieldavidubb.wordpress.com

Rectorul Universității Babeș – Bolyai, despre criza din educație și sănătate: „România este acum bolnavă, cu tabloul clinic la vedere” / ”E timpul să implementăm noua paradigmă a instituțiilor moderne” / ”Construcția lor are nevoie de noradrenalină”

Criza din sistemul educațional, marcat de scandaluri de hărțuire și discriminare, precum și cea din sănătate, unde sunt raportate situații șocante, oferă taboul clinic al unei țări cu domenii cheie grav afectate. „România bolnavă are nevoie de noradrenalină!”, spune Daniel David, rectorul Universității Babeș – Bolyai din Cluj, citat de Monitorul de Cluj.

În această vară, România a fost marcată de multiple crize atât în educație, precum acuzațiile de hărțuire înregistrate în sistemul universitar, cât și în sănătate – acuzații de omor calificat în cazul unor medici care, potrivit procurorilor, ar fi redus doza de noradrenalină în cazul unor pacienți din secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” din București, acțiuni ce ar fi dus la decesul acestora.

El spune în acest context că România nu a apucat să realizeze instituții moderne, care să fie guvernate de valori europene și care să permită distribuția puterii.

„Suntem într-o fază vulnerabilă în drumul dinspre profilul vechi spre modernitate și emancipare: se prăbușesc vechile instituții, nu le avem încă pe cele noi, pe un fond al creșterii egoismului individual amplificat de probleme ale educației, ambele susținând polarizări sociale, conspirații și rezistență la reguli, totul în contextul slăbirii democrației la nivel internațional”, notează profesorul Daniel David în analiza publicată pe blogul său.

Deși investițiile din ultima perioadă în infrastructura medicală arată că România este pe o direcție corectă, în continuare este nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce privește resursa umană din acest domeniu vital.

„Este nevoie de o schimbare în mentalitatea resursei umane – atât prin formarea academică, cât și prin educația continuă –, pe linia practicii validate științific/bazate pe dovezi (”evidence-based health practice”). Asta cu atât mai mult cu cât societatea a înțeles și a acceptat salarii decente în sistem (cel puțin pentru medici) și, așadar, la schimb, este timpul unei schimbări de mentalitate în sistem”, semnalează psihologul Daniel David.

Astfel, potrivit lui David, „practica validată științific înseamnă că orice decizie individuală se ia personalizat față de pacient, într-un model bio-psiho-social, pornind de la ghiduri și protocoale clinice bazate pe studii riguroase, filtrate de experiența specialistului, pentru că nu există ghiduri/protocoale pentru orice caz individual, și adaptate la profilul psihologic al individului”, arată profesorul Daniel David în analiza citată.

România trebuie să grăbească, însă, construcția noilor instituții, spune el.

„Demersurile legale și etice se vor pronunța și asupra situațiilor individuale, dar și aici sper să onorăm suferințele individuale și prin a grăbi procesul de construcție a noilor instituții moderne. (…). Această construcție a instituțiilor moderne trebuie făcută, așadar, pe repede înainte – așa cum spuneam, într-o analogie a administrării noradrenalinei  -, preluând, cu micile adaptări necesare, care însă să nu le schimbe esența, instituțiile și practicile lor riguroase care există deja la nivel internațional”, spune Daniel David.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Vremea instituțiilor moderne a trecut… Suntem în postmodernitate. Astfel, e nevoie de instituții postmoderne. Acestea se diferențiază foarte tare de cele moderne, pentru că: 1. Cele moderne erau construite pe ideologii, în postmodernitate majoritatea românilor nu mai cred în ideologii; 2. Cele moderne mai aveau un sâmbure de mercantilism, cele postmoderne, categoric, trebuie să graviteze în jurul omului și 3. Postmodernitatea se caracterizează prin pragmatism, tehnologizare (informatizare) și suplețe administrativă, deci instituții pe aceste principii.

  2. Lasa tu ca stie ce face nea Kiolaku&Kiuca specialu’
    #RomaniaNormala
    #DeficitPlatitDeFraeri

  3. ufff. un impartial. un pur. o som(n)itate in domeniu. recunoscut aproape de toate revistele de renume satesc.