G4Media.ro

Primarul Sectorului 4 anunță construcția încă unui pasaj suprateran, la intersecția dintre…

Sursa foto: captură video

Primarul Sectorului 4 anunță construcția încă unui pasaj suprateran, la intersecția dintre Șoseaua Olteniței și Calea Vitan-Bârzești / Noul pasaj vine în continuarea pasajului Europa Unită și a pasajului de la Apărătorii Patriei și va închide inelul median de circulație al Capitalei

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat, miercuri, că au început lucrările de pregătire a terenului construcția încă unui pasaj suprateran, la intersecția dintre Șoseaua Olteniței cu Calea Vitan-Bârzești și strada Ion Iriceanu.

„Astăzi au fost realizate primele foraje prin care este testată stabilitatea solului, în vederea indentificării celor mai bune soluții pentru o construcție trainică. Probele de sol vor fi analizate în laborator, iar în funcție de rezultate, proiectanții se vor apuca și ei de treabă, astfel încât, la final, pasajul să arate precum în imaginile de mai jos.

Noul pasaj vine în continuarea pasajului Europa Unită și a pasajului de la Apărătorii Patriei, pentru care au fost deja relocate rețele de utilități, și va închide inelul median de circulație al Capitalei”, a precizat primarul Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook.

Circulația pe pasajul Europa Unită a fost deschisă în 5 decembrie 2023. Pasajul se află la intersecția străzii Turnu Măgurele cu bulevardul Metalurgiei.

De curând, au început lucrările pentru mutarea utilităților la intersecția de la Apărătorii Patriei, unde va fi construit un alt pasaj suprateran. Acesta va fi urmat de pasajul nou anunțat.

Cele trei pasaje se vor afla pe o distanță de circa 2 km.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Mai devreme sau mai târziu vor constata cu durere că banii cheltuiți pentru o construcție ca pasajul Unirii sunt aruncati pe o construcție împotriva naturii care trebuie desființată. De când s-au inventat căile de comunicație, cursurile de apă au fost trecute cu poduri și nu prin obligarea râului să curgă pe sub un pasaj subteran. Sifonarea e bună
    pentru canalizare ca mijloc de protecție contra mirosului. Când ăia de la Apele Române nu vor mai putea ține spatele unei viituri mari, cine o sa plătească. Noi toți. Așadar un pod/pasaj trebuie și la Unirea.