Donald Trump învinuiește Iranul că i-a piratat informatic campania electorală: Biroului Federal de Investigații anchetează cazul și se pare că e vorba despre Iran
Fostul președinte american Donald Trump a învinuit miercuri Iranul pentru piratarea campaniei sale și a lăudat ancheta în acest sens a Biroului Federal de Investigații, relatează Politico. „Ei analizează cazul și o fac în mod foarte profesionist și se pare că este vorba despre Iran”, a declarat Trump reporterilor în timp ce sosea la Palm Beach pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor primare din Florida.
Presat să spună care sunt detaliile pe care le-a aflat până în prezent, Trump a răspuns: „Nu vreau să spun exact, dar a fost Iranul”.
Reprezentanții campaniei lui Trump au confirmat sâmbătă că a fost vorba de piraterie, după ce POLITICO a început să primească documente interne de la un cont anonim. Reprezentanții lui Trump au dat imediat vina pe „surse străine ostile Statelor Unite”, citând un raport Microsoft Threat Analysis publicat vineri, care a constatat că „actorii iranieni au pus recent bazele unor operațiuni de influență care vizează publicul american și care ar putea încerca să influențeze alegerile prezidențiale americane din 2024”.
„Privind înainte, ne așteptăm ca actorii iranieni să folosească atacuri cibernetice împotriva instituțiilor și candidaților”, se arată în raport.
Trump a declarat că pirateria informatică a avut loc deoarece „Iranul nu este prietenul meu, o mulțime de semnale rele sunt trimise”. „Motivul este că am fost puternic în privința Iranului și am protejat oamenii din Orientul Mijlociu iar poate unii nu sunt atât de fericiți de asta. Asta pare să fie, Iranul”, a adăugat Trump.
FBI suspectează că Iranul se află în spatele atacurilor asupra ambelor campanii, a relatat luni Washington Post. Cu toate acestea, rămâne neclar cine a fost responsabil pentru trimiterea documentelor piratate către Post și POLITICO.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank