Irakul amână sfârşitul misiunii internaţionale antijihadiste conduse de SUA pe teritoriul său
Irakul a anunţat joi că amână sfârşitul misiunii unei coaliţii internaţionale antijihadiste conduse de SUA pe teritoriul său, justificând această întârziere prin „ultimele evoluţii” într-un context regional exploziv, informează AFP, citată de Agerpres.
Nu a fost făcută publică o altă dată, în ceea ce priveşte reducerea progresivă a efectivelor coaliţiei internaţionale, negociată de Bagdad direct cu Washingtonul timp de mai multe luni.
SUA desfăşoară circa 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria, în cadrul coaliţiei internaţionale înfiinţate în 2014 pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Aceste negocieri – asupra unui „sfârşit al misiunii” coaliţiei – sunt de asemenea invocate de autorităţile irakiene pentru a dezamorsa o situaţie explozivă, în special în contextul războiului din Fâşia Gaza: în ultimele luni, coaliţia a fost vizată de zeci de lovituri cu drone şi tiruri de rachete, în Irak, dar şi în Siria.
Amintind că obiectivul este de„a pune capăt prezenţei pe teritoriul irakian a consilierilor coaliţiei internaţionale, de toate naţionalităţile”, Bagdadul a anunţat că negocierile vizează organizarea „retragerii consilierilor” şi se referă la detaliile, data anunţului şi câteva probleme logistice.
„Eram foarte apropiaţi de un anunţ privind acest acord, însă din cauza ultimelor evoluţii, anunţul privind sfârşitul misiunii militare a coaliţiei internaţionale în Irak a fost amânat’, a precizat într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe irakian.
Comunicatul nu stabileşte o nouă dată pentru un asemenea anunţ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank