Brigitte Bardot: Alain Delon lasă „un gol abisal pe care nimeni și nimic nu-l va putea umple”
Brigitte Bardot i-a adus un omagiu lui Alain Delon, care a murit duminică la vârsta de 88 de ani. Moartea starului din „Samuraiul” lasă „un gol abisal pe care nimeni și nimic nu-l va putea umple”, a declarat Brigitte Bardot într-un mesaj scris de mână și transmis AFP, relatează BFM TV.
— Brigitte Bardot (@brigitte_bardot) August 18, 2024
„El a reprezentat tot ce a fost mai bun din cinematografia de prestigiu a Franței. Un ambasador al eleganței, talentului și frumuseții”, a scris cea care este considerată astăzi ultima legendă în viață a celei de-a 7-a arte franceze. „Am pierdut un prieten, un alter ego, un complice”.
„Moartea lui Alain încheie capitolul magnific al unei epoci apuse, al cărei monument suveran a fost”, a adăugat ea. „Am împărtășit aceleași valori, aceleași dezamăgiri, aceeași dragoste pentru animale”.
Anterior, fundația Brigitte Bardot pentru drepturile animalelor i-a adus un omagiu lui Alain Delon, descriindu-l drept un „mare prieten al animalelor”, precum și un „om excepțional” și un „artist de neuitat”.
Alain Delon și Brigitte Bardot, care nu au jucat niciodată împreună pe marile ecrane, au legat o prietenie de-o viață la începutul carierei lor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank