„Eram siguri că armata rusă ne va proteja”: furie în Rusia, după incursiunea ucraineană în Kursk

În timp ce zeci de mii de oameni își părăsesc casele în regiunea de frontieră, mulți ruși din zonă spun că guvernul a minimalizat amenințarea invaziei, transmite The Guardian.

Liubov Antipova a vorbit ultima dată cu părinții ei în vârstă acum aproape două săptămâni, când a auzit pentru prima dată zvonuri despre o incursiune ucraineană, și i-a implorat să părăsească satul lor din regiunea Kursk din Rusia.

Amenințarea părea ireală – pământul rusesc nu mai văzuse forțe invadatoare de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial -, iar presa de stat rusă a respins inițial invazia ca fiind o „încercare de infiltrare”, astfel încât părinții Antipovei, care cresc găini și un porc pe un mic teren, au decis să rămână în Zaoleșenka.

A doua zi, Antipova a văzut pe internet fotografii cu soldați ucraineni pozând lângă un supermarket și biroul unei companii de gaze. Ea a recunoscut imediat locul: părinții ei locuiesc la aproximativ 50 de metri distanță.

„În toți acești ani, părinții mei nu au crezut că vor fi afectați”, a declarat Antipova pentru Observer prin telefon din Kursk, evitând cu grijă să folosească cuvântul «război», care a fost interzis oficial în Rusia. „Eram siguri că armata rusă ne va proteja. Sunt uimită cât de repede au avansat forțele ucrainene”.

IMulți localnici acuză guvernul că a minimalizat atacul ucrainean sau că i-a dezinformat cu privire la pericol.

Vineri, armata ucraineană a susținut că a trimis aproximativ 10.000 de soldați pentru a cuceri aproximativ 1.100 km² din regiunea Kursk, în principal în jurul orașului Sudja. Dacă este adevărat, incursiunea a permis capturarea unui teritoriu mai mare decât cel cucerit de Rusia în Ucraina în acest an, potrivit Institutului pentru studiul războiului.

Incursiunea din Kursk l-a surprins pe Alexander Zorin, un custode al Muzeului de Arheologie din Kursk, la un șantier de săpături din satul Gocevo, unde el și colegii săi studiază tumuli funerari din secolele X și XI în fiecare vară de trei decenii.

Zorin a crezut că bâzâitul dronelor, al avioanelor și zgomotul artileriei erau de rutină, deoarece echipa sa fusese martoră la o activitate similară în timpul a două veri anterioare. Sudja, epicentrul ofensivei, era la 40 km distanță.

„Rapoartele oficialilor nu erau deloc înfricoșătoare: „Au intrat 100 de sabotori” – dar apoi au crescut la 300, 800… Era imposibil să avem o imagine clară”, a declarat el. „Am decis să plecăm doar după ce am văzut localnici care fuseseră evacuați de acolo și ne-au spus să plecăm”.

Evacuarea oficială din zonă a fost declarată o zi mai târziu.

Mulți locuitori din Kursk acuză guvernul și mass-media de stat că i-au ținut în întuneric în fața unui pericol mortal, locuitorii indignați împărtășind mesaje pe rețelele sociale.

„Nici măcar nu știu pe cine urăsc mai mult acum: armata ucraineană care ne-a capturat pământul sau guvernul nostru care a permis să se întâmple asta”, a scris Nelli Tihonova pe un grup Kursk de pe site-ul VKontakte.

Marți seara, când trupele ucrainene se aflau deja în Sudja, Channel One News a susținut că armata rusă „a împiedicat încălcarea frontierei”.

A doua zi, președintele Vladimir Putin a continuat să se refere la o „situație în zona de frontieră de la Kursk”, evitând orice mențiune a incursiunii pe teritoriul rus.

Timp de câteva zile, televiziunea de stat a difuzat buletine militare, raportând atacuri rusești reușite asupra trupelor ucrainene din „zona de frontieră”, fără a preciza dacă o armată străină se mai afla pe teritoriul său. Mass-media de stat a reflectat situația dificilă a zeci de mii de ruși strămutați care și-au părăsit casele înainte de organizarea oricărei evacuări – însă televiziunea de stat îi numește de cele mai multe ori „persoane evacuate temporar”, nu refugiați sau persoane strămutate intern.

Oficialii ruși responsabili cu situațiile de urgență au estimat în cele din urmă numărul persoanelor strămutate din Kursk la 76.000. Raidurile aeriene au devenit o rutină în Kursk, un oraș cu aproximativ un milion de locuitori, mulți localnici ignorând sirenele sau adăpostindu-se în locuri mai sigure, a declarat Stas Volobuev.

Dar afluxul de ruși strămutați din zonele de frontieră a fost cel care a readus realitatea războiului la doar câteva zeci de kilometri distanță.

„Lucrez în centrul orașului și în fiecare zi văd oameni stând la coadă pentru ajutor umanitar. Sunt atât de mulți refugiați, care nu au nimic”, a adăugat el.

Volobuev, a cărui soție face voluntariat pentru a ajuta persoanele strămutate, și Antipova, de ai cărei părinți nu s-a mai auzit nimic din ziua atacului, deplâng eșecul de a ajuta refugiații și de a opri incursiunea.

Kremlinul a alocat 3 miliarde de ruble (26 de milioane de lire sterline) pentru o linie de fortificații în regiunea Kursk, iar o nouă forță de apărare teritorială ar fi trebuit să respingă incursiunea. Antipova și-a amintit că a văzut un număr mare de polițiști de frontieră în timpul ultimei sale vizite la Sudja, în mai, dar a vorbit cu amărăciune despre faptul că comunitatea a trebuit să strângă fonduri pentru trupele staționate acolo. „Localnicii le aduceau provizii. Sunt foarte supărată că guvernul și armata continuă să spună că trupele au tot ce le trebuie, în timp ce noi a trebuit să contribuim pentru drone și lenjerie de corp.”

În timp ce Sudja era scufundată într-o pană de comunicații, Antipova a mers la centrele pentru persoane strămutate din Kursk pentru a-și căuta părinții. Liza Alert, o organizație caritabilă națională pentru persoanele dispărute, a declarat vineri că are anunțuri de dispariție pentru aproape 1.000 de persoane din regiune.

„Este înfricoșător când vezi că ești pe cont propriu și nu ai la cine să apelezi”, a spus ea. „Voluntarii fac munca. Autoritățile locale nu se văd nicăieri”.