G4Media.ro

AUDIO „Înainte se spunea că vom intra în UE prin unirea cu…

Foto: Petru CLEJ

AUDIO „Înainte se spunea că vom intra în UE prin unirea cu România – eu aș întoarce acum ocheanul și aș spune: integrându-ne în UE, acolo vom găsi România” – scriitorul basarabean Vitalie Ciobanu la 33 de ani de la independența Republicii Moldova

Aniversarea Zilei Independenței la Chișinău a avut loc anul acesta pe fondul debutului negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Unul dintre martorii la evenimentul din 27 august 1991 este scriitorul și editorialistul Vitalie Ciobanu, cu care am stat de vorbă chiar în locul în care a fost proclamată independența Moldovei de URSS.

„Acum 33 de ani eram în Piața Marii Adunări Naționale, era acolo o mulțime imensă adunate, estimată după unele surse între 300.000 și un milion de persoane venite din toate colțurile țării. Puciul neo-bolșevic de la Moscova fusese învins, Boris Elțîn câștigase partida și aici la noi în periferia imperiului lucrurile se precipitau de asemenea, în sensul declarării independenței.

Oamenii așteptau cu sufletul la gură să iasă parlamentarii care erau într-o ședință în clădirea parlamentului de atunci, actualmente sediul președinției Republicii Moldova, în care dezbăteau declarația de independență a Republicii Moldova, pe care au adoptat-o prin vot nominal.

După care acești aleși ai poporului au venit în piață, aureolați deja de speranțele emancipării naționale și au anunțat de la tribună independența Republicii Moldova, au dat citire textului declarației. Atmosfera era de entuziasm general.” își amintește Vitalie Ciobanu, care adaugă că unitatea de vederi nu a durat prea mult la Chișinău.

Foto: Petru Clej

„În același timp, încă de atunci au apărut opinii divergente, oameni care doreau mai mult decât independență. Recunosc, eram și eu printre acei cetățeni dubitativi. Moldovenii, spun martorii, au așteptat răspunsul Bucureștiului, pentru că o delegație de parlamentari ai Republicii Moldova plecase în România să solicite părerea președintelui Ion Iliescu, care putea să accepte unirea Republicii Moldova cu România. Se pare că președintele Ion Iliescu i-a cam făcut să aștepte – nu știu dacă între timp nu dădea telefon la Moscova – și când i-a primit răspunsul a fost NU, invocând diverse motive, nu e momentul, vechiul refren al nostru. Opțiunea independenței era singura atunci, poate și logică, nu se știa cum va reacționa Moscova, unii au spus chiar că și Statele Unite și Occidentul în general n-ar fi fost încântați de o asemenea modificare a frontierelor.” comentează Vitalie Ciobanu.

Vremurile s-au schimat însă, iar prioritatea Republicii Moldova este acum integrarea europeană, opinează Vitalie Ciobanu.

„Astăzi unirea cu România este un ideal național împărtășit de mulți cetățeni și am rămas și eu prin tradiție, prin educație, un adept al acestui ideal. În același timp se cuvine să fim realiști, să ne dăm seama care este contextul în care ne aflăm, România este parte a Uniunii Europene, este membru NATO, este parte a Occidentului instituționalizat, unde respectă și are de urmat niște reguli foarte stricte și foarte clare.

Republica Moldova, oricât de romantică și avântată ar fi și oricât și-ar dori înlăturarea nedreptății istorice despre care vorbea și Declarația de independență nu poate să realizeze visul unionist fără a fi parte a UE. Înainte se spunea că vom intra în UE prin unirea cu România – eu aș întoarce acum ocheanul și aș spune: integrându-ne în UE, acolo vom găsi România.” conchide Vitalie Ciobanu.

Ascultați în integralitate interviul acordat la G4Media de Vitalie Ciobanu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...