SURSE Consiliul Superior al Magistraturii reclamă posibila accesare a computerelor judecătorilor printr-un proiect de digitalizare derulat de Ministerul Justiției și cere tuturor instanțelor să stopeze înrolarea în proiect. ”Conţine premisele afectării principiului separării puterilorîn stat”
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a transmis o circulară către conducerea tuturor instanțelor prin care le cere să stopeze înrolarea calculatoarelor și serverelor din instanţele de judecată și a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro deținut de Ministerul Justiției, potrivit unui document consultat de G4Media. Șefa CSM citează o ședință din 23 august în care instituția a decis suspendarea procesului pe motiv că ar putea duce la accesarea computerelor judecătorilor.
- ”Modalitatea tehnică aflată în curs de implementare, care conduce la crearea unui sistem informatic centralizat în afara autorităţii judecătoreşti, conţine premisele afectării principiului separării puterilor în stat și este de natură să afecteze percepția asupra independenţei sistemului judiciar”, se arată în documentul CSM.
E vorba despre un proces început ”unilateral” de Ministerul Justiției, potrivit circularei trimise de judecătoarea Denisa-Angelica Stănișor. Ministerul Justiției e condus de Alina Gorghiu (PNL).
Șefa CSM reclamă faptul că proiectul Ministerului Justiției înseamnă ”acces neîngrădit la informaţii din dosare din partea unei instituţii din afara puterii judiciare”.
”O astfel de centralizare permite, din punct de vedere tehnic, controlul, manipularea sau accesarea neautorizată a informaţiilor care circulă pe echipamentele înrolate în domeniul JUST.RO, din afara autorităţii judecătoreşti, fără un mecanism eficient de supraveghere”, a scris șefa CSM.
”Un astfel de sistem centralizat în afara autorităţii judecătoreşti creează cadrul care permite monitorizarea activităţilor, accesarea, copierea şi modificarea fișierelor de pe orice computer din rețea fără a exista un sistem eficient de stopare a acestui lucru, dacă se întâmplă, ori de detectare a activităţilor neautorizate, dacă ele s-au întâmplat”, a mai scris președinta CSM.
Ea a dat ca exemplu posibilul acces la redactarea motivărilor din dosare: ”Echipamentele vizate de procesul de înrolare sunt utilizate pentru redactarea motivărilor, iar pronunţarea sentinţei poate coincide cu momentul motivării, în materie civilă, în timp ce, în materie penală, regula este că pronunţarea poate avea loc doar împreună cu motivarea. Aceasta înseamnă că orice acces neautorizat la aceste sisteme înainte de pronunțare poate duce la încălcarea secretului deliberării. Menţinerea secretului deliberării este esenţială pentru asigurarea integrităţii și imparţialității procesului judiciar, iar compromiterea acestuia poate submina încrederea publicului în sistemul de justiţie”.
Principalele informații din circulara CSM:
Vă facem cunoscut faptul că în ședința Comisiei nr. 3 judecători – Digitalizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 23.08.2024 s-a hotărât suspendarea procesului de înrolare a calculatoarelor și serverelor din instanţele de judecată, precum și a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro, precum și revenirea la situaţia anterioară înrolării, pentru situaţiile în care acest demers a fost deja început sau finalizat.
În acest cadru, s-a constatat că Ministerul Justiţiei a demarat un proces de înrolare a tuturor calculatoarelor din instanţele de judecată, inclusiv servere, și a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro. Acest proces este operaţionalizat deja în cazul laptopurilor predate instanţelor de către Ministerul Justiţiei pentru accesul la distanţă prin VPN, precum și în cazul serverelor ECRIS, în procesul privind virtualizarea și centralizarea aplicaţiilor specifice sistemului judiciar.
Până la această decizie, unilaterală, de centralizare a întregii infrastructuri IT din instanţe la nivelul Ministerului Justiției, nu a mai existat o situaţie similară care să creeze posibilitatea unui acces neîngrădit la informaţii din dosare din partea unei instituţii din afara puterii judiciare.
Astfel, până la această iniţiativă, informaţiile din sistemele informatice ECRIS erau stocate în mod descentralizat, existând baze de date distincte pentru fiecare instanţă, nefiind așadar o arhitectură centralizată. De asemenea, echipamentele din cadrul instanţelor sunt, în unele situaţii, organizate centralizat, însă centralizarea se realizează la nivel de instanţă sau instanță superioară, nicidecum la nivelul Ministerului Justiţiei.
În acest context, referitor la înrolarea echipamentelor și utilizatorilor într-un sistem centralizat gestionat din exteriorul autorităţii judecătoreşti, au fost identificate vulnerabilități care creează posibilitatea ca din afara sistemului judiciar să poată fi accesate computerele utilizate de judecători.
O astfel de centralizare permite, din punct de vedere tehnic, controlul, manipularea sau accesarea neautorizată a informaţiilor care circulă pe echipamentele înrolate în domeniul JUST.RO, din afara autorităţii judecătoreşti, fără un mecanism eficient de supraveghere.
Documentele în lucru sau informaţiile din dosare ar putea fi accesate, copiate, modificate fără ca persoana responsabilă de dosar să știe și fără ca operațiunea de citire/modificare să poată fi identificată în mod direct, la nivelul instanţei, ci doar cu concursul administratorului sistemului informatic, situat în afara autorităţii judecătoreşti.
Un astfel de sistem centralizat în afara autorităţii judecătoreşti creează cadrul care permite monitorizarea activităţilor, accesarea, copierea şi modificarea fișierelor de pe orice computer din rețea fără a exista un sistem eficient de stopare a acestui lucru, dacă se întâmplă, ori de detectare a activităţilor neautorizate, dacă ele s-au întâmplat.
Echipamentele vizate de procesul de înrolare sunt utilizate pentru redactarea motivărilor, iar pronunţarea sentinţei poate coincide cu momentul motivării, în materie civilă, în timp ce, în materie penală, regula este că pronunţarea poate avea loc doar împreună cu motivarea. Aceasta înseamnă că orice acces neautorizat la aceste sisteme înainte de pronunțare poate duce la încălcarea secretului deliberării. Menţinerea secretului deliberării este esenţială pentru asigurarea integrităţii și imparţialității procesului judiciar, iar compromiterea acestuia poate submina încrederea publicului în sistemul de justiţie.
În consecinţă, modalitatea tehnică aflată în curs de implementare, care conduce la crearea unui sistem informatic centralizat în afara autorităţii judecătoreşti, conţine premisele afectării principiului separării puterilorîn stat și este de natură să afecteze percepția asupra independenţei sistemului judiciar.
În aceste condiţii, Consiliul Superior al Magistraturii va realiza în perioada următoare o analiză cu privire la impactul implementării soluţiilor centralizate, cum ar fi Dosarul Electronic Naţional, virtualizarea serverelor, ECRIS 5, de către Ministerul Justiţiei, în contextul respectării principiului separării puterilor în stat și cu garantarea independenţei justiţiei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii