G4Media.ro

FIT-Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania: Cum punem bani deoparte,…

FIT-Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania: Cum punem bani deoparte, chiar și când avem venituri mici?

Viața de artist care trăiește o viață săracă dar boemă poate părea una extrem de frumoasă, însă până și artiștii se pot îmbolnăvi și au nevoie de economii care să îi ajute să treacă prin această situație.

Punem bani deoparte? Pentru ce situații? Cum o facem, chiar și când avem venituri mici? Cum facem să nu ne „roadă” inflația economiile? Răspund, în cadrul FIT-Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania, un economist, un astrolog, un content creator și un vlogger/streamer.

Ce înseamnă să economisim și pentru ce o facem?

Să economisim înseamnă să nu consumăm tot salariul, să fim prevăzători și să avem o plasă de siguranță, în special pentru situații neprevăzute, spune Cristian Păun, profesor universitar finanțe și studii economice, ASE București. Iar cel mai important este să ne facem un obicei din asta și să creăm un plan pe care să îl respectăm.

Neti Sandu, cunoscut astrolog, spune că economisește pentru sănătate. „Mie mi-e frică să rămân fără bani și întotdeauna îmi cumpăr lucrurile obligatorii, îmi fac și un cadou și după aceea am grijă să nu-mi cheltuiesc toți banii, pentru că nu vreau să mă împrumut la nimeni. Pun bani deoparte pentru neprevăzute, cum ar fi sănătatea. După aceea, dacă se deteriorează ceva în casă, o mașină de spălat, un frigider, un televizor. Și dacă vreau să plec în vacanță”, afirmă ea.

Este bine să fii independent și să nu depinzi de alții, iar economisirea face parte din această abordare, confirmă economistul Cristian Păun.

„Ai nevoie de un plan”

Alex Zlăvog, content creator pe Twitch și Youtube, spune că economisește, dar fără să aibă un scop anume, după ce a avut perioade din viață în care nu a reușit să pună bani deoparte: „Cumva încerc să-mi asigur pe cât posibil o plasă de siguranță cât mai de încredere. Nu am cheltuieli de impuls”.

Economistul Cristian Păun spune că este foarte important să ne construim acest comportament de a economisi și să avem un plan. Potrivit lui, trăitul fără un plan e frumos, e boem. Dar până și artiștii, boemi, au nevoie de un plan. Chiar dacă veniturile nu sunt substanțiale, trebuie să ne creăm acest obicei de a nu da frâu liber tentației, spune economistul.

Chiar și ca student sau ca angajat cu salariul minim poți face lucruri pentru a te obișnui cu ideea de economisire în momentul în care cheltuielile depășesc veniturile. „Când îți dai seama că nu câștigi suficient, poate încerci să duci niște resurse către tine. Și asta înseamnă să faci un curs, să înveți ceva, să înveți ceva diferit, astfel încât încet-încet, venitul tău să crească. Este o investiție foarte importantă. Până să investești în alții sau în altceva, ar trebui să investești în tine”, subliniază economistul.

„Când economisești primești un premiu”

Partea bună la a economisi, în special printr-o metodă de tip depozite, este că primești „un fel de premiu”, respectiv dobânda, care funcționează ca o recompensă pentru obiceiul economisirii, spune profesorul universitar.

„Atunci când economisești și te tot chinui tu să pui bani deoparte, poți să și câștigi ceva, iar câștigul compensează neplăcerea de a pune bani deoparte. Asta se întâmplă când duci banii la bancă și primești o dobândă. Pe 100 lei pe care tu îi duci lunar vei primi o dobândă, pe care banca o adaugă la banii tăi din cont, iar dacă nu o retragi, încet-încet suma va crește exponențial. De exemplu, poți să dublezi suma în 7 ani, cu o dobândă undeva în jur de 10%. Sigur că, cu cât dobânda e mai mare sau mai mică, dublarea sumei se întâmplă mai repede sau mai târziu. Dar mesajul important de reținut este că dobânda multiplică suma pe care tu o pui deoparte”, explică economistul.

Cum facem să nu ne „roadă” inflația economiile?

Alex Zlăvogremarcă faptul că, câteodată, apare inflația care face ca anumite lucruri pentru care ai economisit să nu mai fie accesibile.

Iar o greșeală majoră pe care o facem și pentru care economiile noastre sunt „mâncate de inflație” este că ținem banii la saltea. „Acasă nu ți se multiplică banii”, spune economistul. Potrivit lui, ar trebui să ținem în casă foarte puțini bani și în general pentru lucruri care sunt de foarte mare urgență.

Cristian Păun spune că „secretul” pentru a „bate” inflația sau măcar de a-i reduce efectele asupra economiilor noastre este de a ține banii în depozite pe un termen cât mai lung. „În general, inflația e inclusă în dobândă. Într-adevăr, pe anumite perioade foarte scurte de timp pot apărea creșteri mari de prețuri, dar tu nu-ți ții banii de pe o zi pe alta. Aici vorbim de termen lung, iar așa se mai disipează momentele de puseu inflaționist. Astfel, poți să ajungi ca inflația să fie acoperită de dobândă. Băncile sunt atente la acest calcul tocmai pentru că ele nu vor să piardă din comportamentul economisirii”, spune economistul.

Următorul nivel prin care ne putem multiplica economiile, dar cu un grad de risc mai mare, este cel al investițiilor. Iar un specialist bancar este cel care ar putea să îți explice care este doza de risc care ți s-ar putea potrivi.

Este o mașină o investiție? „Pentru mine nu este o investiție, pentru că mașina se devalorizează de la o zi la alta, de cele mai multe ori. Poate fi o investiție dacă eu îmi folosesc mașina ca să fac bani”, explică Alex Zlăvog.

Economistul Cristian Păun confirmă: „Dacă, de exemplu, folosești casa sau mașina ca să-ți aducă un venit, atunci ele reprezintă o investiție. Dar dacă tu stai în casă sau dacă tu folosești mașina, atunci le cumperi pentru consumul tău”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Ar fi interesant de vazut un calcul cum doua persoane cu un copil de scoala care traiesc intr-un oras mare si care castiga numai salariu minim pot sa traiasca si sa si economiseasca.