G4Media.ro

Festivalul BukFeszt cu teatru de limbă maghiară începe la București

Sursa foto: Facebook Teatrul Odeon

Festivalul BukFeszt cu teatru de limbă maghiară începe la București

Cea de-a treia ediție a festivalului BukFeszt va avea loc la București, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, la Teatrul Odeon și Teatrul Metropolis, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Programul BukFeszt din acest an include șapte spectacole, producții ale celor cinci teatre membre MASZÍN – Uniunea Teatrelor Maghiare din România, care organizează festivalul.

Înființată în 2017, asociația are scopul de a promova dialogul interetnic și, în același timp, de a crește vizibilitatea în București a spectacolelor de limbă maghiară din provincie. Organizatorii vor să prezinte spectacole definitorii pentru teatrul de limbă maghiară din România în fața profesioniștilor din domeniu și a publicului bucureștean, de orice etnie.

Spectacolele selectate în program sunt variate tematic, iar interpretarea este inedită. De la proză la dans contemporan, de la texte contemporane maghiare și americane la clasici ai literaturii universale, vor fi prezentate spectacole pentru toate gusturile, iar cei care vor urmări întregul program vor putea avea o imagine de ansamblu despre repertoriul recent al teatrelor maghiare din România.

Deschiderea celei de-a treia ediții a festivalului BukFeszt va avea loc la Teatrul Odeon luni, 30 septembrie, ora 19:00 cu drama „10” de Székely Csaba, în regia lui Rusznyák Gábor, producție a Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc.

Marți, 1 octombrie, de la ora 18:00, tot la Teatrul Odeon, publicul bucureștean va putea vedea „Mizantropul” de Molière, în regia lui Sardar Tagirovsky, în interpretarea Companiei „Harag György” a Teatrului de Nord din Satu Mare. Regizorul spectacolului este deja cunoscut de publicul fidel al festivalului de la prima sa ediție, ca regizor al spectacolului „Rasputin” pe textul lui Géza Szőcs.

Miercuri, 2 octombrie, în sala mare a Teatrului Metropolis, Teatrul de Nord va prezenta drama irlandeză contemporană „Schilodul din Inishaam”, de Martin McDonagh, începând cu ora 17:00. Spectacolul face parte din secțiunea de debut pentru regizorii tineri, fiind pus în scenă de tânărul coregraf Bélai Marcel. De la ora 20:00, aceeași sală va găzdui spectacolul „Strigăte și șoapte”, regia Győrfi Csaba, producția Teatrului „Szigligeti” din Oradea, inspirată de bine-cunoscuta capodoperă a lui Ingmar Bergman.

Joi, 3 octombrie, la Teatrul Odeon, începând cu ora 19:00 trupa Teatrului „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc va susține spectacolul „Opera de trei parale”, în regia lui Szőcs Artur.

Vineri, 4 octombrie, de la ora 19:00, pe scena principală a Teatrului Odeon, artiștii orădeni ne invită la „Silvia” de Kálmán Imre, opereta maghiară cunoscută în toate colțurile lumii. Regia spectacolului îi aparține lui Novák Eszter, directorul artistic al Teatrului Szigligeti din Oradea.

Festivalul se va încheia cu spectacolul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, „Doctorul”, în regia lui Andrei Șerban. Piesa lui Robert Icke beneficiază de prima montare în România și se va juca în 6 octombrie, de la ora 19:00, în sala mare a Teatrului Odeon.

Asociația MASZÍN, fondată în anul 2017, este formată din cinci teatre maghiare din România: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, Teatrul de Nord din Satu Mare- Trupa „Harag György”, Teatrul Szigligeti din Oradea, Teatrul Csíki Játékszín din Miercurea Ciuc și Teatrul „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează