Cel mai frumos dintre urâți

„Consider că, în acest moment, candidez foarte bine la a fi cel mai frumos dintre urâți”, a declarat, marți seară, liderul PSD, Marcel Ciolacu, într-un interviu difuzat de Antena 3. Chiar dacă a precizat că face o referire la o declarație a actorului francez Jean-Paul Belmondo, Ciolacu nu se referea, desigur, la aspectul fizic. Doza asta de autoironie conține un adevăr rostit de cei mai mulți dintre noi atunci când aliniem în gând candidații la prezidențiale și ne întrebăm cum s-a ajuns aici.

Cu găurile sale din CV și din covrig, Marcel Ciolacu se poate lăuda că este cel mai inofensiv și blajin lider PSD din câți au existat, că n-a furat ca Năstase, n-a dat țara peste cap ca Dragnea și nu s-a certat non-stop cu președintele în funcție, ca Ponta. Este tot ce poate spune bun despre el. În cazul unui partid de prădători ca PSD, nu e deloc puțin lucru. Frumusețea politică a lui Marcel Ciolacu se vede doar în oglindă cu urâțenia liderilor pesediști de dinaintea sa. Altfel, dintr-un CV șifonat rău nu prea are cum să iasă un candidat la prezidențiale arătos, după care să leșine alegătorii. Foarte probabil că va intra în turul doi, propulsat de forța PSD, dar până să ajungă Făt-Frumos pe tronul Împăratului mai este cale lungă. Poate că nu e deloc întâmplătoare îndelunga lui ezitare: Ciolacu știe cel mai bine ce vulnerabilități are. Unele sunt destul de mari.

Cu cartea biografică într-o mână și cu plagiatul în cealaltă, ostașul Nicolae Ciucă a furat startul în concursul de frumusețe anunțat de prietenul său din Buzău, unde a fost o vreme șef de garnizoană înainte de a ajunge în vârful Armatei. Oricât s-a căznit să scrie o carte care să-l zugrăvească cât mai frumos, Ciucă a scos de sub tipar un fel de letopiseț în stil poporanist și semănătorist despre un soldățel disciplinat și infernal de plictisitor. Fraza asta, scrisă parcă de Grigore Ureche, spune cam totul despre soldatul care visează să ajungă Comandant Suprem sau, în versiunea Buzău, Cel mai Frumos dintre Urâți:

„Dar așa cum unii vlădici nu-și leapădă veșmintele călugărești pentru a le schimba la praznice cu straie strălucitoare de liturghie, așa și eu am evitat să port uniforma de gală. Am păstrat uniforma de serviciu, am pregătit-o pe umeraș și nu m-am atins de ea (…) Chiar și acum, când am trecut în rezervă, reperul rămâne tot omul în uniformă. (…) Ceva din mine a rămas acolo, în rigoarea cazărmii, în canoanele disciplinei militare…” Tot armata de partid îl va salva probabil pe general de la cea mai mare înfrângere din viața lui. Doar că Ciucă este tot atât de liberal, după cum rezultă din citatul de mai sus, cât este Ciolacu de pesedist.

Cu medalia la merit atârnată în piept de însuși șeful NATO, Mircea Geoană tocmai a pășit pe catwalk-ul candidaților la prezidențiale, ridicând pretenții de Mister în competiția Urâților. Este cel mai bun și cel mai rău dintre toți. Frumos pe dinafară, putred pe interior. Fără partid, fără scrupule, fără susținere politică, sub el România ajunge rapid un fel de Bulgarie neguvernabilă.

Uniforma NATO l-a reinventat politic și i-a dat un fals aer de independent acestui ex-lider PSD. Cei mai tineri nu știu cine este și ce a făcut în politica românească, iar mulți nu-și mai amintesc. Aruncați o privire prin ușa întredeschisă în dulapul cu schelete. Cimitirul Bellu e mic. Foarte posibil ca fantomele trecutului să-l ajungă din urmă în cele trei luni de campanie rămase. Ele și lipsa unei infrastructuri de partid pun sub un mare semn de întrebare intrarea în turul doi. Defectul lui Geoană, pentru care Ion Iliescu i-a acordat deja medalia lui, este o anumită lipsă de inteligență politică.

Concursul de frumusețe, secțiunea feminină, îi are ca protagoniști pe Elena Lasconi și Diana Șoșoacă, atât de diferite, dar surprinzător de asemănătoare pe alocuri. Prima reprezintă un partid pro-occidental, a doua o formațiune pro-rusă. Totuși, ambele fac paradă de ii tradiționale, bat cruci și se închină la icoane într-o continuă exaltare cel puțin suspectă. Nu e clar dacă Lasconi este varianta cultă a lui Șoșoacă sau Șoșoacă este o versiune proastă a lui Lasconi. Amândouă au șanse minuscule să pună mâna pe coroniță. În fine, George Simion, printre cele mai nereușite exemplare politice din competiția Urâților, speră să vrăjească cât mai mulți alegători cu casele sale de 35 de mii de euro și cu o scamatorie făcută de PSD în așa fel încât să fie târât în turul doi cu Ciolacu.

Dacă se va ajunge aici, „cel mai frumos dintre urâți” va fi varianta actualizată a „răului cel mai mic” din 2000, când în finală s-au înfruntat Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Și tot n-am răspuns la întrebarea cum s-a ajuns la această ofertă catastrofală de candidați la prezidențiale? Atât poate societatea românească? Asta e tot ce punem pe masa prezidențialelor după 35 de ani de la căderea comunismului? Parcă niciodată n-am fost într-o situație atât de proastă, în fața unor alegeri aproape imposibile.

Dar rezultatul contraselecției din politica românească nu este totuși vina societății în ansamblul ei. Nu societatea românească a inventat liderii politici de mai sus, nici nu i-a pus cu mâna pe majoritatea dintre ei să conducă partide. Societatea primește azi o garnitură de creații artificiale, de laborator, pe care nimeni nu i-a votat, cu o singură excepție (primărița din Câmpulung), să conducă ceva.

Este necesară o dezbatere amplă  despre modelul democratic al României, dar mă tem că nu prea mai are cine să o facă. La fel de presantă este nevoia reformării urgente a serviciilor secrete, unde lipsa de control civil a ajuns în fază critică. Trebuie pus constant în discuție rolul lor tot mai vizibil exercitarea puterii de facto și, eventual, schimbarea legislației după aceste alegeri pentru a le separa pe cât posibil de puterea politică.

Liderii de mai sus au fost impuși de mâni nevăzute în poziții cheie din statul român sau din politică. De la un ciclu politic la altul, democrația românească s-a transformat treptat într-o democrație cu epoleți (despre care am scris încă de acum zece ani), în care ultimul lucru care contează este votul și voința alegătorilor. În acest fake total, nu puteau evolua pe scena prezidențialelor decât frumoșii de mai sus.