G4Media.ro

Concursul pentru șefia Operetei Naționale, anulat pentru că un membru al juriului…

Sursa foto: Pixabay

Concursul pentru șefia Operetei Naționale, anulat pentru că un membru al juriului s-a retras. Situație trasă la indigo cu cea de la Teatrul Național din București, condus și acum de un interimar

Ministerul Culturii a anulat concursul pentru ocuparea postului de director al Teatrului Național de Operetă ”Ion Dacian” din București, după ce un membru al juriului a renunțat la post, potrivit unui comunicat al instituției. Demisia membrului juriului a venit după ce se consumase prima etapă a concursului, adică analiza proiectelor de management.

O situație identică s-a înregistrat în 2022 la concursul pentru șefia Teatrului Național din București. Atunci, un membru al comisiei de jurizare s-a retras, iar ministrul Lucian Romașcanu anunța reluarea concursului. Doi ani mai târziu însă, Teatrul Național București e tot fără manager și este condus de directorul interimar George Călin.

”Având în vedere că în perioada de desfăşurare a etapei I a concursului– analiza proiectelor de management, un membru din comisia de concurs de proiecte de management organizat pentru Teatrul Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian” a renunţat din proprie iniţiativă la mandatul încredinţat de Ministerul Culturii, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Regulamentul de concurs, aprobat prin O.M.C. nr. 3110/02.08.2024, Ministerul Culturii va relua procedura de concurs de proiecte de management organizat pentru Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian, cu respectarea prevederilor legale în materie”, a anunțat Ministerul Culturii.

În 30 august, instituția anunțase că doi candidați fuseseră admiși după prima etapă, dar numele lor nu au fost dezvăluite din motive de respectare a legislației privind protecția datelor personale, chiar dacă ei concurează pentru o funcție publică.

Cei doi candidați admiși au primit codurile de identificare TNOMID 1 și TNOMID 2, potrivit unui anunț al Teatrului de Operetă.

Teatrul de Operetă e condus acum de Radu Petrovici, manager interimar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează