G4Media.ro

Protest anunțat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, joi, în Piața Victoriei, față…

Sursa foto: Unsplash / CDC

Protest anunțat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, joi, în Piața Victoriei, față de recalcularea pensiilor

Asociaţia Nevăzătorilor din România organizează un miting de protest, faţă de noua Lege a pensiilor, joi, 19 septembrie 2024, în intervalul 10.00-14.00, în alveola centrală din Piaţa Victoriei. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a intrat în vigoare la data de 1 septembrie, aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilități vizuale, susține asociația într-un comunicat de presă.

„Concret, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le-au primit au valori cu 60% – 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, fapt revoltător și inacceptabil! Astfel, pensiile nu vor mai fi indexate cu inflaţia şi vor rămâne îngheţate pentru mulţi, mulţi ani, pierzându-şi treptat puterea de cumpărare.

Cu toate că legea 360/2023 recunoaște ca excepție dreptul persoanelor cu deficiență vizuală gravă de a se pensiona la 1/3 din stagiul de cotizare, nu ține cont de această particularitate în formula de calcul. Consecințele sunt foarte grave, chiar dramatice.

Toți nevăzătorii pensionați la limită de vârstă sunt puternic afectați, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât și dreptului la o viața demnă. Chiar mai gravă este situația persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona de acum încolo, în baza prevederilor actului normativ menţionat. Aceasta întrucât vor avea pensii semnificativ mai mici față de cei care s-au pensionat până la 1 septembrie, conform reglementărilor vechii legi, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare”, se arată în comunicat.

Asociația mai precizează că, pe lângă pensionari şi angajaţi, pierd pensionarii care continuă să lucreze, deoarece valoarea pensiei lor nu mai creşte.

„Prin urmare, nici integrarea socială, care se realizează pe deplin numai prin muncă, nici egalitatea de șanse, principiu ordonator al societății noastre, nu mai au vreo relevanță, în pofida angajamentelor internaționale semnate de România, inclusiv Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea nr. 221/2010.

De aceea, suntem nevoiţi să ne apărăm drepturile în stradă. Pe lângă nevăzători din întreaga țară și apropiați ai lor, familii, rude, prieteni îi aşteptăm alături de noi pe toţi cei ce ne înţeleg şi ne susţin cauza. În paralel, continuăm demersurile instituționale pe lângă autorități, cu speranţa că responsabilii din structurile guvernamentale vor decide, fie și în ceasul al doisprezecelea, să trateze cu seriozitate și hotărâre această problemă acută pentru noi.

Totodată, sprijinim iniţierea de acțiuni juridice, pornind de la contestarea individuală a deciziilor și până la invocarea neconstituționalității articolelor de lege. Dacă nu va fi adoptat de urgenţă un act normativ menit a instaura cu adevărat echitate în sistemul public de pensii, persoanele cu deficiență vizuală gravă vor fi condamnate la sărăcie şi excluziune socială. Din păcate, în momentul de față, dreptate pentru toți înseamnă, în litera legii, nedreptate flagrantă pentru nevăzători, ceea ce nu putem îngădui”, susține Asociaţia Nevăzătorilor din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dna Oprescu, un politruc fara anvergura, care stie doar sa repete la nesfarsit, pe un ton doct-agasat, aceleasi lozinci neinspirate si adevaruri trunchiate arunca vina balbaielilor din Legea pensiilor ba la Posta Romana, ba la Casa Nationala de Pensii, ba la Arhivele Nationale, oriunde, numai la Ministerul Muncii nu. A lansat chiar si gogoasa cu soft-ul defect, care da erori, modalitate jalnica de a-si acoperi incapacitatea de a concepe o lege corecta si echitabila si care acum e foarte dificil de corectat fiind Jalon PNRR.
    Credeti ca Dna Oprescu, care nu isi asuma nici macar ca nu s-au distribuit in totalitate noile decizii de pensionare, isi va lua in responsabilitate ca legea pe care elaborat-o amatoristic, dupa ureche, taie pensiile persoanelor cu dizabilitati, celor pensionati de boala sau cu grupe de munca?
    Neplacut este pentru dl premier Ciolacu, care, a n-a oara, trebuie sa incaseze in campanie grele lovituri de imagine, dar si mentinerea in functii prea inalte a unor subordonati incompetenti are pretul ei.