G4Media.ro

VIDEO Marcel Ciolacu, discuție cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă la Ateneu…

Foto: Inquam Photos / George Călin

VIDEO Marcel Ciolacu, discuție cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă la Ateneu în plină campanie electorală, în ziua în care liberalii au inițiat legea care îi permite președintelui să candideze la parlamentare fără să demisioneze de la Cotroceni

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidențiale, a avut miercuri o întâlnire cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă la Ateneu, cu ocazia unui eveniment al Curții de Conturi. Imaginile filmate de jurnalistul Cristian Otopeanu îl arată pe candidatul PSD întreținându-se cordial cu Iohannis și cu contracandidatul său liberal.

Deși se află în campanie electorală, Ciolacu nu l-a atacat decisiv până acum pe Klaus Iohannis. Mai mult, la congresul PSD de acum trei săptămâni au existat critici ale unor lideri PSD la adresa șefului statului, dar nimeni nu i-a pronunțat numele.

Discuția dintre cei trei a avut loc exact în ziua în care PNL a inițiat un proiect de lege care îi permite președintelui Iohannis să candideze la parlamentare fără să demisioneze de la Cotroceni, în ciuda prevederii constituționale care spune că președintele nu poate fi membru al unui partid.

Ciolacu a declarat joi că a convocat pentru luni Biroul Permanent Național (BPN) al PSD care va lua decizia față de proiectul PNL care i-ar da posibilitatea președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. În loc să se distanțeze, alege să comunice. Asta înseamnă că știe să joace inteligent!