G4Media.ro

Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024…

Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024 (Parteneriat)

Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film documentar din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior 2024 include proiecții cinematografice în săli de cinema clasice și proiecții full-dome în New Media Dome Cinema, urmate de dezbateri moderate de către profesioniști, concurs de benzi desenate și ateliere de creație (ciclul primar 6+), scriere creativă (ciclul gimnazial 11+) și film (ciclul liceal 15+). Astra Film Junior se va desfășura în perioada 21-27 octombrie 2024, în care multe școli au în orar programele „Săptămâna verde” sau „Școala altfel”.

Selecția de filme AF Junior de anul acesta abordează subiecte actuale, de interes pentru copii și adolescenți, profesori și consilieri educativi, părinți sau bunici. Programele proiectului și lista completă a filmelor, aici: https://www.astrafilm.ro/ro/2024/astra-film-junior/program-complet/af-junior-2024.

Vă mărturisesc că sunt absolut fascinat de energia copiilor care vin în festival și care creează o vibrație aparte în Sibiu, la Astra Film Junior. Prin acest program le dăm o alternativă audio-vizuală care să-i țină departe de ecranele telefonului mobil și le oferă lecții pentru o dezvoltare frumoasă și armonioasă”, a declarat Dumitru Budrala, directorul-fondator Astra Film Festival, care i-a sfătuit pe cei care doresc să participe să facă rezervări din timp, pentru că an de an evenimentele Astra Film Junior au loc cu casa închisă.

Documentarele din categoria 6+ îi învață pe copii ce înseamnă încrederea în sine și curajul („Fata care sfidează gravitația”, de Jens J.V. Pedersen), disciplina și perseverența („Fata maestrului Shaolin”, de Therese Koppe), conexiunea și unitatea („Aikiddo”, de Annabei Verbeke), diversitatea („Bachir în Țara Minunilor”, de Els Duran), stereotipurile de gen („Giovanni și înotul sincron”, de Astrid Bussink) sau îi încurajează să-și identifice și să-și exprime propriile sentimente („Emoțiile micului Cub”, de Leva Benoît).

Filmele din categoria 11+ (ciclul gimnazial) expun pericolele din mediul online („Experiențe despre bullying”, de Eef Hilgers), explică gravitatea schimbărilor climatice („Fatou luptă împotriva secetei”, de Irja von Bernstorff) și încurajează înțelegerea noțiunilor de reziliență („Insula noastră”, de Lennah Koster), bullying („Mândrie și prejudecată”, de Mirjam Marks), ambiție și reușită („O fată cu aspirații”, de Camilla Magid), consecințele conflictelor armate  („O fată departe de casă”, de Alisa Kovalenko), și de migrație („Refugiații din Nagorno-Karabakh”, de Katja Fedulova).

Iar cele selectate pentru categoria 15+ (ciclul liceal) se adresează adolescenților care își doresc să înțeleagă importanța asumării responsabilității („Băiatul din lemn”, de Eva Oosterveld), problema schimbărilor climatice și activismul de mediu („De ce luptăm”, de Camille Etienne), noțiunile de demnitate umană și de libertate („Maydegol”, de Servnaz Alambelgi), încrederea în sine și dorința de a-ți urma visul cu orice preț („Shobe face surf”, de Elizabeth D Costa) și importanța propriilor decizii („Vis. Viață”, de Ruxandra Gubernat).

Programul Profesia Educator prezintă o proiecție dedicată cadrelor didactie și consilierilor educativi, care va fi urmată de sesiuni de discuții: „Să învingi demonii cu ajutorul dragonilor”, de Camila Magid.

Un program special este Weekend Junior, în cadrul căruia vor fi proiectate trei filme adresate deopotrivă adolescenților, părinților și profesorilor: „Hrană pentru schimbare”, de Benoît Bringer (educația alimentară și o creștere sănătoasă, într-un mediu sustenabil), „Începătorii”, de Alban Teurlai (despre rolul profesorilor în modelarea caracterului și valorilor elevilor) și „Ingineri adolescenți” de Aleksandra Skowron, Hanna Polak (legătura dintre emoții și nevoia utilizării rețelelor sociale).

Astra Film Junior 2024 este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partener Strategic: Ministerul Culturii

Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor, al Institutului Cultural Român. Proiect cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Sponsori: ING Bank, Groupama, Mecatronics, Artesana, Luthelo, Decathlon, TheRefresh

Recomandat de Europa FM

Partener media principal: PRO TV, VOYO

Partener cultural: TVR, TVR Cultural

Parteneri media: TV5 Monde, Euronews România, Radio România Cultural, News.ro, G4media, Hotnews, Vorbitorincii, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Mesagerul de Sibiu, Ora de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Hermannstädter Zeitung, Observator cultural, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, Revista FILM, Cineuropa

Partener de monitorizare: MediaTrust

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează