OFICIAL: Marcel Ciolacu a anunțat că le va cere colegilor din PSD să nu voteze amendamentul care i-ar permite președintelui Iohannis să candideze pe listele PNL la Senat / Liberalii au cerut opinia Biroului Electoral Central
Liderii PSD vor decide luni în ședința Biroul Permanent Național să voteze împotriva amendamentului care i-ar permite președintelui Iohannis să candideze pe listele PNL la Senat, au declarat surse politice pentru G4Media. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat săptămâna trecută că partidul va lua luni decizia în funcție de răspunsul electoratului de stânga.
- UPDATE 2: Marcel Ciolacu a declarat luni înainte de ședința PSD că ”O să le recomand colegilor să nu votam un astfel de proiect”
- UPDATE 1: PNL a cerut luni Biroului Electoral Central (BEC) să spună dacă președintele Iohannis poate candida la alegerile parlamentare fără să mai fie nevoie de schimbarea legii, așa cum a susținut Consiliul Legislativ condus de Florin Iordache (fostul ministru al Justiției în guvernele Dragnea – PSD) în avizul transmis săptămâna trecută, potrivit unui anunț al liberalilor.
Un proiect de lege depus săptămâna trecută de PNL, care conține un singur amendament la legislația electorală, îi dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Liberalii au nevoie de majoritate pentru a trece proiectul de lege, în regim de urgenţă, prin Parlament, pentru ca prevederile sale să se aplice la alegerile parlamentare din acest an.
Luni, proiectul urmează să intre în dezbaterea comisiei juridice din Senat.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat sâmbătă că în opinia sa nu este nevoie de o modificare legislativă pentru ca preşedintele să candideze.
„La prima vedere, după observaţiile de la Consiliul Legislativ, părerea mea, dar repet aştept şi expertiza colegilor, este că nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte, dacă îşi doreşte să candideze, să candideze. Cred că sunt mai mult lucruri tehnice prin strângerea semnăturilor doar pentru dânsul fiind independent pe acele liste”, a spus preşedintele PSD.
Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu – au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că „preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”. Vezi aici avizul integral al Consiliului Legislativ
Consiliul Econonic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL. „Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi nevoia de ”credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii