Vlad Voiculescu (USR București): Nu există nici o negociere cu PNL pentru o majoritate în Consiliul General al Municipiului București. PNL este nimic altceva decât un PSD mai nemâncat
Vlad Voiculescu, președintele USR București, a declarat miercuri că nu există nici o negociere a USR cu PNL pentru o majoritate în Consiliul General al Municipiului București. El a făcut referire la informațiile apărute în mai multe publicații despre o astfel de presupusă negociere.
”Văd la știri că PNL vorbește despre negocieri cu USR pentru formarea unei majorități în Consiliul General al Municipiului București. Este o perdea de fum a PNL, nimic mai mult. Nu există nicio negociere. Există o majoritate anti-PSD care nu mai este decât parțial funcțională tocmai din cauza trădării PNL”, a spus Voiculescu într-o postare pe rețelele sociale.
Informațiile au apărut pe fondul tensiunilor dintre PNL și PSD provocate de refuzul lui Marcel Ciolacu de a vota ”legea Iohannis”, un amendament care i-ar permite șefului statului să candideze la Senat pe listele PNL, în ciuda prevederilor constituționale.
Voiculescu a criticat PNL pentru că a rupt majoritatea de dreapta care l-a susținut pe primarul general Nicușor Dan în primul său mandat.
”În 2020 am creat la București o majoritate de dreapta (USR+PNL+PMP) în Consiliu care a susținut proiectele primarului Nicușor Dan. Cu 6 luni înainte de alegeri, PNL s-a lepădat de USR și de Nicușor Dan și la București, așa cum făcuseră în 2021 în guvern”, a spus Voiculescu.
”Acum domnul Ciucă bagă din nou capul în poză lângă Nicușor Dan. PNL este nimic altceva decât un PSD mai nemâncat (și doar pe alocuri mai spălat) care, o dată la patru ani, vă spune tuturor că e “de dreapta”. În rest, împreună cu PSD au ambele mâini – și stânga, și dreapta – în buzunarele voastre”, a mai spus șeful USR București.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii