Drumul Mănăstirilor, o nouă rută turistică în Alba, care va lega Valea Mureșului cu Transapuseana. Autoritățile au semnat contractul de finanțare din bani europeni
O nouă zonă turistică din județul Alba va fi pusă în valoare, sub numele de ”Drumul Mănăstirilor”. A fost denumit așa pentru că trece printr-o zona mănăstirilor care se regăsesc de-a lungul unui drum care pornește de la Teiuș și intersectează Transapuseana, la Ponor. Drumul urmează să fie asfaltat și lărgit, va avea stații de autobuz și piste de bicicletă.
Consiliul Județean estimează că durata derulării întregii investiției este de 36 luni, până în august 2027 și are o valoare estimată care se ridică la aproximativ 42 de milioane de euro.
Drumul facilitează legătura dintre microregiunea Munților Apuseni și microregiunea Mureșului, traseul fiind format din 2 tronsoane cu o lungime totală de 38 de kilometri, între care se află interpus un sector de aproximativ 12 de kilometri dintr-un alt drum județean, recent reabilitat.
Drumul care va fi reabilitat traversează mai multe localități: Sălciua, Ponor, Râmeț, Stremț și Teiuș, o parte dintre ele fiind incluse în Zona Montană Defavorizată a județului.
„Am semnat astăzi un proiect foarte important, ce va deschide noi perspective pentru aproape 55.000 locuitori din comunitățile aflate în această zonă a județului Alba. Acest drum, pe care regăsim lăcașuri de cult unice în România, se întrepătrunde cu ”Transapuseana” și reabilitarea sa va duce la dezvoltarea turismului și creșterea calității vieții în această zonă. Efectele benefice ale acestei investiții se vor face resimțite rapid pentru locuitorii de aici și nu doar pentru ei”, a precizat Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Drumul care va fi modernizat traversează parțial arii naturale protejate și Situri Natura 2000, în zonă fiind 7 rezervații naturale, între care cele mai cunoscute sunt: Cheile Geogelului, Vânătarele Ponorului și Cheile Râmețului.
Întregul areal este bogat în monumente istorice (biserici de lemn, situri arheologice, muzee etnografice) și abundă de evenimente culturale prin care sunt valorificate tradițiile și obiceiuri populare din Munții Apuseni.
Proiectul de Reabilitare si modernizare a drumului județean DJ750C cuprinde lucrări pentru realizarea de 11 stații noi de autobuz, toate prevăzute cu alveolă și trecere de pietoni iluminate cu led fotovoltaic, amplasarea a 2 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, crearea a 8 segmente de aliniamente de arbori si arbuști situate de-a lungul celor două tronsoane de drum, amplasarea de indicatoare rutiere noi, înlocuirea parapetului existent și amplasarea de parapet suplimentar, pentru completarea celui existent.
Se vor amenaja platforme de încrucișare pentru autovehicule în zonele de drum îngustat și piste de biciclete.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank