G4Media.ro

Cum a învățat să meargă din nou un tânăr paralizat în urma…

Cum a învățat să meargă din nou un tânăr paralizat în urma unui accident rutier grav

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” a reușit să învețe să meargă din nou un tânăr de 19 ani, paralizat în urma unui accident rutier grav.

Într-un an de recuperare medicală întensivă, băiatul a reușit să treacă de la stadiul de imobilizat într-un scaun cu rotile, fără a putea nici măcar să se mute din pat în scaun, fără ajutor, la stadiul de a merge din nou, pe propriile picioare.

Accidentul a avut loc în luna mai a anului trecut, iar după intervențiile chirurgicale, Nicușor Stroe a primit diagnosticul crunt parapareză spastică, cu 5% șanse de recuperare. Altfel spus, fără speranța că va mai putea merge vreodată.

Cu acest prognostic disperat, cu o stare psihică aproape de depresie, Nicușor a fost preluat de Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”. Cu un program intensiv de kinetoterapie și fizioterapie, incluzând mai multe ședințe pe zi, în numai patru luni, Nicușor Stroe a putut să se ridice din scaunul rulant și să facă primii pași, ajutat de echipamentele medicale.

”S-a muncit cu mine foarte mult, zi de zi. Când am făcut primii pași, era nevoie să mi se mute picioarele cu mâna, la propriu. Nu puteam controla deloc picioarele.

Am început să cred că voi putea merge din nou, atunci când am putut folosi rolatorul. Încet încet, în câteva luni, am început să merg ajutându-mă de cadru. În urmă cu două luni, am mers fără sprijinul cuiva, doar ajutat de cârje, iar de o lună încoace merg ținut de mână de către kinetoterapeut”, povestește Nicușor Stroe, pacientul Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”.

Evoluția lui este una extraordinară și se datorează specialiștilor în recuperare medicală ai Spitalului ”Sfântul Sava”. Aceștia folosesc tehnici și echipamente inovative, dintre acestea, multe aflându-se aici, în premieră în România.

”Terapia pacientului nostru a început chiar din prima zi de internare. A beneficiat de un regim intensiv de recuperare, care a debutat cu mobilizarea pasivă a musculaturii, așa încât să se reducă spasticitatea specifică diagnosticului. Am lucrat și mental, și spiritual, cu Nicușor, întrucât nu e deloc ușor ca la 19 ani să ai năruite toate speranțele. Starea lui s-a îmbunătățit vizibil, fiind mult mai ușor de tratat un pacient senin, optimist, cu credința că Dumnezeu îl va ajuta, pe lângă medici și terapeuți. La Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” recuperăm și speranțe, nu doar picioare și coloane vertebrale. Vindecăm și suflete, nu doar trupuri inerte”, spune Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului ”Sfântul Sava”, un centru medical ridicat de la zero, de ea și familia sa.

Pacientul Nicușor Stroe, diagnosticat cu parapareză spastică și 5% șanse de a mai merge vreodată, a reușit să contrazică destinul ce-i fusese prezis în urma accidentului grav pe care l-a suferit. Nu este singurul! Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” are experiența mai multor pacienți considerați fără șanse de a mai merge vreodată, în urma unor accidente grave rutiere, de muncă, accidente la piscină ș.a.

 În 6 ani de funcționare, Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” a repus pe picioare peste 7500 de pacienți, cu afecțiuni locomotorii dintre cele mai grave, pacienți care au suferit accidente vascular cerebrale (AVC) sau după intervenții dificile pe coloană, operații de col femural, etc.

Spitalul ”Sfântul Sava” este specializat în orice tip de recuperare medicală, terapiile aplicându-se doar în regim de internare, cu mai mute ședințe zilnice de kinetoterapie, fizioterapie și masaj medical, dar și cu ședințe de psiholgogie și logopedie, în cazul pacienților care au nevoie.

În această perioadă, Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” oferă pacienților săi o promoție, astfel:

  • În fiecare zi, o a doua ședință de kinetoterapie este gratuită, pe lângă ședința inclusă în planul de tratament
  • Ședințe gratuite de psihologie sau logopedie, în funcție de afecțiune și necesitate, pe toată durata internării.

Spitalul ”Sfântul Sava” acordă servicii medicale de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale ale pacienților, în regim de terapie intensivă, în care pacienții pot fi internați la scurt timp după intervențiile chirurgicale, fără riscuri de contaminare cu virusuri sau fungi, precum în spitalele vechi.

Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala-neurologica/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala-ortopedica/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala-post-chirurgicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează