G4Media.ro

Daniel Constantin acuză trustul Intact de „șantaj mediatic”: „Prin cunoscuți comuni cu…

Daniel Constantin acuză trustul Intact de „șantaj mediatic”: „Prin cunoscuți comuni cu Voiculescu Dan am fost avertizat că am rămas ultimul pe lista de oameni pe care acesta vrea să-i distrugă, pentru că aș fi «contribuit» la dosarul ICA”

Deputatul PNL Daniel Constantin, fost președinte al partidului lui Dan Voiculescu în perioada 2010-2015, acuză trustul Intact de „șantaj mediatic”. Daniel Constantin a condus în 2012 Ministerul Agriculturii, care s-a constituit parte civilă în dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu. „Prin cunoscuți comuni cu Voiculescu Dan am fost avertizat că am rămas ultimul pe lista de oameni pe care acesta vrea să-i distrugă, pentru că aș fi «contribuit» la dosarul ICA”, susține Constantin, miercuri, într-o postare pe Facebook.

„Cer public lui Voiculescu Dan și trustului de presă Intact să oprească amenințările și șantajul mediatic la adresa conducerii PNL.

De 10 ani de zile, mai exact de la momentul încarcerării lui Voiculescu Dan, familia mea este ținta unor acțiuni neîntrerupte de tip securistic, de denigrare și hărțuire, derulate de angajatul lui Voiculescu Dan, Ciuvică Mugur cu sprijinul trustului de presă Intact”, afirmă Daniel Constantin.

Acesta precizează că diverse instituții au fost inundate cu plângeri pe teme inventate, absolut toate fiind considerate nefondate de către instituțiile sesizate:

· 2014, plângere la Parchetul General
· 2017, plângere la Agenția Națională de Integritate
· 2020, plângere la Direcția Națională Anticorupție
· 2021, plângere Înalta Curte de Casație și Justiție
· 2021, plângere la Parchetul General
· 2022, plângere la Direcția Națională Anticorupție
· 2023, plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție

„Toate aceste delațiuni au fost făcute de angajatul lui Voiculescu Dan pentru faptul că nu am retras Ministerul Agriculturii ca parte civilă din dosarul ICA, fapt care, în opinia lor, ar fi dus la anularea condamnării. Acest lucru reiese și din acuzații publice făcute de-a lungul anilor de Ciuvică Mugur sau de către alți colaboratori ai Antenei3, cum că aș fi «băgat oameni la pușcărie».

Prin cunoscuți comuni cu Voiculescu Dan am fost avertizat că am rămas ultimul pe lista de oameni pe care acesta vrea să-i distrugă, pentru că aș fi «contribuit» la dosarul ICA”, susține Daniel Constantin.

Acesta mai spune că a fost acuzat că locuiește într-o casă deținută de firma al cărei proprietar este, „în vreme ce alții pun averea de zeci de milioane de euro pe numele concubinei pentru a evita sechestrul ANAF sau derulează afaceri prin interpuși (nepoata, cumnata, etc)”.

În orice moment și în orice format, sunt deschis să particip la o dezbatere în studiourile Antenei3 pe teme precum: averi ascunse, bani făcuți ilegal sau delațiunea ca mod de viață.

Fac precizarea că în toată activitatea mea politică de 14 ani, nu a existat niciodată vreo anchetă la adresa mea, cu excepția plângerilor mai sus menționate făcute de delatorul Ciuvică Mugur.

Am rămas un om onest și cred că politica de presiuni, amenințări și șantaj mediatic de tip securist nu își are locul într-un stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, încheie Constantin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Când făceau asta cu alții, tare bun mai era Trustul Intact. Acuma nu mai e bun când îi face lui.

  2. Nu era băiatul asta omul de casă al Varanului?

  3. Nesimțit mai e personajul acesta… În loc să răspundă acuzațiilor care i se aduc, cu argumente destul de puternice, după părerea mea, o dă la întors cu amenințarea. Cu ce l-a amenințat mai precis, cu ce l-a șantajat, i-a cerut ceva? S-a adresat direct instituțiilor așa cum e normal și corect.

    • ai perfecta dreptate insa mai are o varianta foarte sigura….sa se ascunda sub fusta la nevasta.

  4. Nu eram chiar sigur ce să cred despre dezvăluirea lui Ciuvică, dar acum, după postarea aceasta sunt sigur că e 100% adevărat.

  5. Nu am vazut pe nimeni acuzand PNL. Doar Daniel Constantin pe persoană fizică e acuzat ca a acumulat o avere pe care nu o poate justifica cu veniturile declarate public

  6. Deci recunoaște singur că e adevărat ce se spune că locuiește în vila de pe firmă și că face asta exact pentru a nu o trece în declarația de avere. Mai bine nu spunea nimic

  7. La ce activitate politică de 14 ani se referă mai exact Daniel Constantin? Eu nici nu știam că e în politică drept să spun. De ce nu ne spuneți un singur lucru pe care l-a făcut în „cariera” sa de politician?

  8. Să înțeleg că a fost informat de ”Conducerea” că nu mai prinde lista pentru Parlament?

  9. Nu sunt delațiuni, sunt dezvăluiri însoțite de documente. Interesant e că toate aceste instituții îl protejează

  10. ce limbaj de politician are daniel constantin….in loc sa dea lamuriri la cum si-a ascuns averea el o da cu santajul si numai minciuni,mi se face lehamite.

  11. cred ca a primit raspuns de la partid ca nu-l mai pun pe liste si acum este in mare sevraj.

  12. Cu veniturile pe care le declară în declarația de avere e exclus să fi putut să își cumpere asemenea vilă și mașini

    • cica se vorbeste prin targ ca omul este foarte chibzuit nu bea nu fumeaza si a pus ban pe ban si de asta este asa de bogat acum

  13. vai dar ce tragedie pe capul lui chiar imi vine sa plang ca nu o sa mai auzim de el o vreme in politica damboviteana.

  14. sa ne explice si noua cum a reusit o asa avere impresionanta cu un salariu asa de mic pentru nivelul de trai afisat de el.

  15. este deja prea de tot la cum se victimizeaza acest personaj obscur din politica romaneasca.

  16. cred ca simte cum ii fuge pamantul de sub picioare si acum incearca sa mai salveze ce mai poate,este un circ ieftin facut de el.

  17. sa nu o mai dea la intors si sa dea explicatiile cerute sa vedem si noi cat de mare gospodar este acest om.

  18. Să înțeleg că Daniel Constantin e conducerea PNL sau cum?

  19. sa ne mai lase in pace cu minciunile sale

  20. daca toata lumea ar lua exemplul lui daniel constantin unde am ajunge?

  21. Daniel Constantin are exact discursul pe care îl avea Udrea sau Mircea Băsescu când erau prinși cu ceva și uite ce bine au ajuns