G4Media.ro

Un tribunal olandez impune prima amendă pentru hărțuire sexuală în public

Sursa foto: Pixabay

Un tribunal olandez impune prima amendă pentru hărțuire sexuală în public

Un tribunal olandez a amendat miercuri un bărbat pentru că a apucat o femeie de șolduri pe stradă, fiind prima dată când se întâmplă acest lucru de la intrarea în vigoare, în iulie, a unei legi împotriva hărțuirii, potrivit Le Figaro.

Tribunalul din Rotterdam l-a amendat pe bărbatul în vârstă de 33 de ani, identificat în presa locală doar ca Asmerom Z., cu 280 de euro. Acesta hărțuise o tânără femeie în luna august, comportament la care au asistat doi polițiști în civil.

Judecătorii au declarat că acesta a atins-o pe tânără fără consimțământul ei „într-un mod care ar putea fi considerat înspăimântător, dureros și degradant”. „Nu trebuie să uităm că acesta este un delict și că insultele și amenințările sunt infracțiuni”, a declarat instanța din Rotterdam în hotărârea sa.

O amendă cu condiția ca infracțiunea să nu se repete

O sută optzeci de euro din amendă sunt cu suspendare, ceea ce înseamnă că Z. nu va trebui să plătească întreaga sumă dacă nu recidivează în termen de doi ani. Acesta este primul caz judecat de la intrarea în vigoare, la 1 iulie, a unei noi legi privind infracțiunile sexuale în Țările de Jos, care incriminează hărțuirea sexuală în public.

Cei doi ofițeri de poliție au declarat că femeia a reacționat cu șoc și teamă, înainte de a pleca în grabă. Bărbatul fusese deja condamnat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv ultraj contra bunelor moravuri și urinare în public, potrivit instanței.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează