G4Media.ro

Un fost procuror DNA s-a logodit cu o fostă colegă pe care…

Sursa foto: Facebook. Eugen Stoina

Un fost procuror DNA s-a logodit cu o fostă colegă pe care a trimis-o în judecată / El a fost cercetat disciplinar după ce a mers băut la serviciu, ea a fost condamnată pentru luare de mită

Fostul procuror Eugen Stoina s-a logodit cu fosta șefă a Parchetului Judecătoriei Podu Turcului, Rita Branga, anunță Luju.ro. În 2007, Stoina a trimis-o în judecată pe Rita Branga pentru luare de mită, însă nici el nu a scăpat de cercetarea colegilor.

Despre Stoina, fost procuror DNA, acum aflat la pensie, Turnul Sfatului a scris în trecut în contextul în care era cercetat după ce ar fi comis un accident auto în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. El a fost înregistrat atunci de un fost polițist în timp ce-i relata cât de drăguți au fost polițiștii ajunși la fața locului pentru că nu i-au testat alcoolemia.

Eugen Stoina este cel care în 2006, pe când activa la DNA, a reținut-o și apoi a obținut arestarea Ritei Branga, prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Podui Turcului, pe care a acuzat-o printre altele de luare de mită. Ulterior, Stoina a trimis-o în judecată pe Branga, aceasta fiind condamnată de ICCJ, în 2007, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită și favorizarea făptuitorului.

Stoina nu își ascunde relația cu Rita Branga și a postat mai multe fotografii cu ea pe pagina lui de Facebook.

Sibianul s-a pensionat în martie 2024, de la Parchetul Judecătoriei Sibiu, imediat după ce a fost implicat într-un accident rutier, pe care l-a comis în timp ce conducea beat, acesta povestind cum a fost ajutat de polițiști.

În 2018, același Stoina a mai fost implicat într-un accident rutier, existând suspiciunea că l-a comis în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Stoina a fost trimis în judecată pentru sustragere de la prelevarea de mostre biologice, dar achitat definitiv de ICCJ.

De asemenea, Stoina a fost trimis în judecată disciplinară pentru că ar fi venit beat la serviciu și ar fi picat lat pe hol, dar Secția pentru procurori a CSM l-a spălat, respingând acțiunea Inspecției Judiciară, notează Luju.ro.

Soluția a rămas definitivă după ce Inspecția nu a atacat soluția CSM, întrucât între timp fapta de care era acuzat Stoina fusese dezincriminată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Ăștia sunt buni de pus șefi la DNA și DIICOT. Ce mai așteaptă guvernul lu’ Nicu și Marcel?

  2. Tanar pensionar indragostit…pana la urma a dat cu ciocanu’ si nu numai o data….
    Sa aiba pensiuca maaare si veatza lunga…ca de platit platim noi, no problem
    Oare are pensiuca mai mare ca domnu’ Ciuca general 7 *?
    Asta da veatza de bugetari

  3. Tusea și junghiul… pe banii noștri

  4. rezultatul justitiei marca PSDNLUDMR

  5. Personificarea înfrățirii dintre justițiari și justițiabili în România.

  6. Daca vezi doar poza, fara sa citesti cine sunt, ai zice ca e un boschetar si o parasuta.

  7. Pereche „made in heaven”!

  8. Vai de mama lor, dar mai ales , vai de mama noastră că am ajuns să ținem panaramele astea pe grămezi de bani…

  9. Articolul asta ar trebui pus la sectiunea „Pets&Cats”. Cel putin eu asa cred ca ar fi corect daca se relateaza despre niste animalute jigăritee care-si gasesc linistea si siguranta unul in bratele celuilalt. Sper ca redactia G4media sa fie profesionista si sa ne informeze si când doamna va depune plângere că iubitul a bătut-o si a aruncat-o in strada in urma unui puseu bahic. Sunt increzator ca in două luni vom avea si stirea asta.

  10. Trăiască Rita cu Stoina
    Trăiască brânza Teleorman
    Trăiască zama de fasole
    Guiașul și mămăliga.
    Trăiască pita cu slănina
    Trăiască brânza telemea,
    Trăiască, să trăim și noi
    Cu toții ca-n Moldova!

  11. Dacă ma uit la fata , de alcoolic, și la burtica unde începe sa se adune ascită , cred ca “la luat” ptr a-l moșteni . Sfatul meu ptr “Pisi”, rezista la bătaie , un an max doi , apoi vei putea sa-ți “refaci viața “!!

  12. Casa de piatra mirilor!… si ferestre cu gratii