G4Media.ro

O bucată de tencuială a căzut peste o profesoară, la o școală…

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

O bucată de tencuială a căzut peste o profesoară, la o școală din municipiul Arad recent renovată. Femeia a fost preluată de ambulanță

UPDATE: Incidentul a avut loc la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, din centrul oraşului Arad, clădirea fiind renovată recent de autorităţile locale, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, o bucată de tencuială a căzut peste profesoară, pe un hol al şcolii.

Știrea inițială: O bucată de tencuială a căzut peste o femeie, vineri, la o școală din municipiul Arad. Femeia în vârstă de 51 de ani a fost preluată de ambulanță, iar pompierii sunt la fața locului pentru asigurarea zonei, a anunțat ISU Arad.

„Element de construcție (bucată de tencuială) căzut peste o persoană, în incinta unei unități de învățământ din municipiul Arad, Bulevardul General Dragalina.

La locul evenimentului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare. De asemenea, a fost alocată o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Totodată, au fost anunțați reprezentanții din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții”, a precizat ISU.

Potrivit sursei citate, victima este o femeie, în vârstă de 51 de ani, stabilă, conștientă și cooperantă. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical SAJ care îi acordă îngrijiri medicale.

Pompierii militari arădeni au acționat pentru asigurarea zonei și măsurilor specifice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Așa de bine se renovează în ultimul timp! Îmi dau seama ce construcții de la zero se fac!