G4Media.ro

Cum se explică degringolada PNL

Cum se explică degringolada PNL

Partidul lui Nicolae Ciucă e sfâșiat de lupte intestine, lovituri externe și dependența de Klaus Iohannis și PSD. Un șir nesfârșit de gafe personale și organizatorice pune sub semnul întrebării intrarea lui Nicolae Ciucă în finala prezidențială și scorul partidului la parlamentare. Un astfel de eșec electoral ar transforma PNL într-un partid-balama care riscă să devină partener junior al PSD la guvernare, cu o capacitate redusă de a influența politicile publice ale viitoarei coaliții guvernamentale.

Momentul prost prin care trece PNL e remarcat și de partenerii externi, diplomați de la București care au dificultăți în a comunica cu liderii partidului. De asemenea, lideri ai mediului de afaceri sunt îngrijorați că un scor slab al liberalilor în alegeri va duce la expansiunea politicilor populiste de stânga.

PNL a intrat în vrie când planurile de carieră ale lui Klaus Iohannis au devenit mai importante decât viața de partid. Că a vrut la NATO sau senator, Iohannis avea nevoie de PSD, ceea ce a creat o dependență nefirească de partidul lui Marcel Ciolacu.

S-a văzut cel mai bine odată cu scandalul candidaturii lui Iohannis la Senat. Lăsat singur de PSD să susțină ideea impopulară de modificare a legii pentru un singur om, Nicolae Ciucă a rupt practic relațiile cu Marcel Ciolacu. Loialitatea sa totală față de președintele Iohannis a intrat în coliziune cu ceea ce el a perceput drept trădare din partea lui Ciolacu. Șeful PSD la rândul său se simțise trădat atunci când Ciucă a refuzat să onoreze înțelegerea privind organizarea alegerilor prezidențiale în luna septembrie.

PNL nu înțelege că trebuie să se rupă public de președintele Iohannis, devenit un balast electoral. PNL decontează acum tot pasivul președintelui: readucerea PSD la guvernare, luxul opulent, golful, tăcerea arogantă față de societate. PDL s-a rupt de Traian Băsescu în 2013, cu celebra scenă a perdeluței, PSD s-a rupt de Adrian Năstase și Ion Iliescu în 2005. Logica politică e simplă și implacabilă: interesul președintelui plecat din funcție de a rămâne relevant politic și de a-și păstra o formă de putere e în conflict direct cu interesul partidului său de a evolua și de a propulsa figuri necontaminate de moștenirea respectivului președinte. De aceea PDL a respins-o puternic pe Elena Udrea și a avut un viitor politic prin unificarea cu PNL. Acesta e și unul dintre motivele pentru care Nicolae Ciucă e necredibil pentru mare parte a publicului: el nu e văzut ca un jucător politic autonom, ci ca prelungirea lui Iohannis. Umbra lui deasupra PNL.

Candidatura lui Iohannis a fost declanșatorul crizei din coaliție, iar punctul culminant a fost decizia CCR de o scoate pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială. PNL și Ciucă au simțit decizia judecătorilor CCR (patru numiți de PSD, unul de UDMR) ca pe o încercare de favorizare a lui Ciolacu în cursa prezidențială.

Dar răspunsul PNL a fost de neînțeles. Nicolae Ciucă a anunțat că rupe coaliția de guvernare, dar rămâne în guvern. Un oximoron politic, o poziție necredibilă, taxată și de electorat, și de o parte a partidului. Nu poți fi concomitent și la putere, și în opoziție. Așa ceva nu se poate vinde electoral.

A urmat un alt moment critic pentru PNL: dosarul penal pentru presupusele găinării făcute de Nelu Tătaru. Argumentul forte al PNL pentru rămânerea la guvernare a fost nevoia de a ține PSD sub observație ca să nu fure alegerile. Cu un dosar DNA de corupție, argumentul PNL a fost spulberat. Dovadă și faptul că nici un comunicator PNL nu a mai vorbit de ieri încoace despre furturile PSD.

Mai e un motiv pentru care așa-zisa opoziție a PNL față de PSD e necredibilă. Liberalii caută acum soluții împreună cu PSD să le dea primarilor o nouă tranșă de câteva miliarde de lei ca să le stimuleze performanța în alegeri. Și asta deși bugetul gâfâie. Păi nu era vorba că liberalii îi păzesc pe PSD-iști să nu fure?

Acest balet nu ține. E un joc artificial, imposibil de susținut, dovadă că ziariștii îi chestionează neîncetat pe liderii liberali despre relația cu PSD. Iar fiecare explicație dată de PNL-iști pare să îi îngroape și mai mult.

O altă cauză a degringoladei din partid e prestația lui Nicolae Ciucă. Dincolo de percepția că e omul lui Iohannis, el e inadecvat rolului pe care îl joacă. Fiecare ieșire publică se soldează fie cu hohote de râs (vezi emisiunea de la Măruță), fie cu nedumerire – cazul clipului în care a anunțat că se rupe de PSD, dar rămâne la guvernare.

La fel ca Traian Băsescu cu PDL, nici Iohannis nu a vrut să lase PNL să-și producă un lider autentic. L-a impus el pe loialul Ciucă, dar pe potențialii lideri cu capacitate de a strânge voturi precum Ilie Bolojan sau Emil Boc i-a exilat la periferia politică.

Așa s-a ajuns ca lideri din teritoriu să fie demobilizați. Sunt liberali care nu cred în șansele lui Nicolae Ciucă și performanța lor organizatorică va fi sub potențial.

A treia cauză e dezorganizarea internă. PNL are acum două echipe separate de campanie, una pentru parlamentare și alta pentru prezidențiale, iar comunicarea între ele e deficitară, ba chiar apar și rivalități.

Dezorganizarea a dus și la un eveniment fără precedent: partidul e pe cale să rămână fără listă de candidați la Camera Deputaților în diasporă din cauză că au încălcat legislația care cere un minim echilibru de gen. E de necrezut că un partid de talia PNL poate face o astfel de eroare organizatorică, înseamnă că filtrele succesive de decizie din partid nu funcționează. Nu e un eveniment minor: PNL poate pierde din această cauză trei locuri de deputați dacă luăm în calcul redistribuirea voturilor.

În plus, mai multe facțiuni interne au început deja luptele de culise pentru era post-Ciucă. Asta înseamnă că lideri relevanți își consumă energia în direcția greșită: în loc să se organizeze pentru voturi la alegerile prezidențiale și parlamentare, se luptă pentru influență internă.

Cu șase săptămâni înainte de alegeri, perspectivele PNL arată mult mai rău decât în iunie, imediat după locale și europarlamentare. Fereastra de oportunitate în care partidul se poate rupe de moștenirea lui Klaus Iohannis și de dependența de PSD se îngustează rapid. Dacă nu iese rapid din defensivă și nu schimbă radical perspectiva, PNL e condamnat să devină un partid la remorca PSD pentru următorul ciclu electoral.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. PNL nu va mai intra in Parlament la urmatoarele alegeri, din 2028. A tradat Romania mereu.

    • Așa ar fi normal.
      Dar în România lucrurile nu funcționează normal. Românii au un fel de sindrom Stockholm defect.

    • Înfiorătoare radiografie…pentru PSD (ciuma) se mai găseau anticorpi prin ieșirile în stradă, le era groază… frică, însă cu PNL un fel de neoplasm mai soft care tot te omoară trebuie altă rețetă!

  2. La p r oști nu există explicatii

  3. Too little, too late. Fereastra de oportunitate de care vorbești s-a închis acum 3-4-5 luni. Dacă achiar cum, chiar în momentul ăsta, ar avea loc un puci în partid, și tot balastul (ciucă, iohannis, rareș bogdan + restul gunoaielor) ar fi aruncat peste bord, și conducerea pnl ar fi preluată de să zicem boc+bolojan, și tot ar fi prea târziu ca pnl să mai recupereze vreun procent în alegerile parlamentare, sau să intre în turul 2 la prezidențiale.
    Eu personal consider că ceea ce a făcut Iohannis când a vândut PNL contra asigurare pensie politică prosperă, a fost un lucru bun pentru democrație. Scena politică s-a clarificat, nimeni (ABSOLUT NIMENI) nu mai vede PNL în mod greșit ca fiind un partid… liberal :)).. este pentru prima dată în 35 de ani când acest partid nu mai reușește să prostească pe nimeni. Cei care-l votează îl votează din motive legitime (din interes, sau pentru că îl percep în mod corect ca fiind un partiduleț stat mai mic ca PSD, și îl votează în cunoștință de cauză), dar repet, nu mai există pinguini care să voteze PNL pentru că … Brătianu… Liberalism… Prin noi înșine… bla bla :)))

    • Rezonez integral comentariului tău!

  4. PNL nu se va putea niciodată rupe de PSD din simplul motiv că averile imense strânse de foști și actuali lideri liberali au fost realizate prin exact aceleași metode cu ale social-democraților. Cu școala veche a Moscovei, sforarii PSD au strâns suficiente probe privind complicitățile și ilegalitățile la care le-au fost parteneri liberalii. Inclusiv la cele electorale din trecut dar si din 9 iunie 2024. Echilibristica declarațiilor politice ale lui Nicolae Ciucă, Dan Motreanu, Rareș Bogdan etc. nu trădează nici cea mai palidă intenție de a lovi în PSD ci are rolul de a servi electoratului propriu o „licoare a uitării” menită să mai smulgă câteva voturi. Măcar atâtea cât să asigure întrarea în parlament a celor care contează, controlează și finanțează partidul. Un rezultat al PNL considerat bun al PNL la alegerile parlamentare din această toamnă va fi undeva la 15-17%. Suficient pentru greii partidului dar total insuficient pentru a mai conta, în urmatorii 4 ani. Despre șansele lui Nicolae Ciucă la turul II al alegerilor pentru funcția supremă în stat… nici nu poate fi vorba. Nu astăzi și nu cu abordarea din ultima perioadă.

  5. P$D înghite PNL pentru că PeSeeeedeee are cu ce…

  6. Asa e în viață …pe$$$tele cel MARE îl înghite pe cel mai mic○●□○¤○○°○

  7. Ii asteptam cu nerabdare articolele d-lui Pantazi, iar acum ce vad? Un mic inventar al ultimelor prostii si prostioare ale PNL si cateva recomandari pentru a ascunde cat de cat starea jalnica in care se afla nu de acum, dar mai ales de cand a devenit „echipa castigatoare” si crosa politica a lui Iohannis. Sau, borcan cu miere pentru Bode, Rares Bogdan si cativa ca ei.

    Nu-si merita renumele de urmas al lui Bratianu, asa cum nici partidul impostorului Pavelescu nu are nicio legatura cu PNT.

  8. pnt-cd a pastrat un loc langa ei pt pnl

  9. Ce ştiţi voi, sigur dumnezeul este prin vreo închlsoare din cauza unui kompromat că este fan justiţiar, nu are cum să fie la butoane că nu ar fi creat niciodată o clasă politica opusă poruncilor lor şi nişte propagandişti atâta de înfocaţi să le dea buze, s-a schimbat sistemul de valori cu totul, este sistem paralel pe alte porunci, cum urmează:
    ……………………..
    1 – Prima poruncă dacă spunea „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” s-a schimbat în „Eu sunt sectoristul Tău; să nu ai alt sistem în afară de Mine.”.
    2 – A doua poruncă dacă spunea „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor” s-a schimbat în „Să nu-ţi faci chip care să nu semene cu alţi Iohannişti, nici altul din alt partid, nici să te închini lor că totul este al meu”.
    3 – A treia poruncă dacă spunea „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert” s-a schimbat în „Să nu iei numele CCR-eului tău în deşert”.
    4 – A patra poruncă dacă spunea „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte” s-a schimbat în „Adu-ţi aminte că nu ai timp de odihnă că statul este Iacom şi trebuie să munceşti şi duminicile să plăteşti impozitele”.
    5 – A cincea poruncă dacă spunea „Cinsteşte pa tatăl tău şi pe mama ta, că bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ” s-a schimbat în „Cinsteşte pa tatăl tău şi pe mama ta ca să voteze cu FSN să le dea pensie, de apoi o să îţi fie bine şi mulţi ani nu o să mai trăieşti pe pământ că o să ajungi să te îngroape mama ta şi tatăl tău de la atâta sărăcie şi trudă cu trei servicii, iar dacă mai ai şi copii cum mulţi nu şi mai permit, pensie sigur nu o să mai prinzi să faci ca tatăl tău şi mama ta şi pe FSN să îl cinsteţi cu un vot la fiecare alegere”.
    6 – A şasea poruncă dacă spunea „Să nu uclzl” s-a schimbat în „Să îi prescrii, chiar dacă uclde pe sărman şi ia şi ultima îmbucătură care o mai au, cu câţi sunt mai mulţi sărmani şi gologani cu atâta mai multe prescripţii să le dai”(din punctul nostru de vedere hoţul de la stat sunt cei mai mari uclgaşi, ei nu ucld doar unul şi fac genocid fiindcă prin faptele lor indirect duc la sfârşitul multora).
    7 – A şaptea poruncă dacă spunea „Să nu fii desfrânat” s-a schimbat în „La ce coaliţii politice se fac la noi prima meserie din lume este legallzată şi în parlament p0ftele îşi fac”.
    8 – A opta poruncă dacă spunea „Să nu furi” s-a schimbat în „Cine fură mai puţin de la stat este ultimul pe liste la conducerea de stat, iar cei care nu fură deloc nici măcar nu au loc”.
    9 – A nouă poruncă dacă spunea „Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău” s-a schimbat „Să plănuim de alt kompromat că acuma vine alegerea, chiar dacă sunt de-ai noştri îi înlocuim cu ce ne slujeşte acuma pe noi, pe ăia vechi care slujeau odată la alţi preşedinţi de partid îl folosim, ca să părem cinstiţi şi să putem negocia pentru alţi necinstiţii de-al noştri pe care i-au prins aliaţii noştrii ca să negocieze şi ei pentru necinstirile lor, Tătaru era de-al lui Orban deci este candidatul prim că el mai este în partid doar de galerist”.
    10 – A zecea poruncă dacă spunea „Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău” s-a schimbat în „Chiar dacă nu ne trebuie să le luăm totul că poate votantului i se urcă la nas de bine ce o duce şi nu o să îi mai putem avea dependenţi de noi să ne voteze”.
    ……………………..
    Sigur politicienii noştri nu au acelaşi dumnezeu oricâte biserici ar colinda, bisericile lor sunt vilele din milioane de euro pe banii noştri din taxe, măgarul lor de sfinţi sunt automobilele şi avioanele din milioane de euro pe banii noştri din taxe, vorbele lor sunt mieroase ca al şarpelui lui Adam, faptele lor le contrazic vorbele, mai sunt şi isterici dacă le spunem despre cele de dinainte, dacă nu ar fi adevărate cele de dinainte nu ar avea motive să se isterizeze, dar ce isterici devin, nu se mai pot opri din isterie dacă le spui, se isterizează de isterie de isterici ce sunt.

  10. Nu va lasati pacaliti ca afara este cald. Nu mai este timp de mai nimic. Coalitie este singurul adevar. Eeee, coalitia nu se face asa usor in tarile civilizate. Se retrag baietii, se discuta pe puncte (multe), fiecare cu politica lui pe domenii, cad de acord, (Noi vrem invatanantul si vrem sa rezolvam probkemele acestea. Pentru adta avem nevoie de atatia bani etc. Si o tin pe a lor, pana ajung, pe puncte si bani la un proiect de guvernare). Dupa ” retreatul” acesta, se intorc si Ne Comunica ce Vor Sa Faca, ministrii etc.
    Deci Proiect public, cu asumari. Nu respecta numar de proiect, este motiv de iesit din Coalitie.
    Este un joc cu cartile pe masa, vad toti, presa, alegatorii, opozitia. De ce o fi asa greu in Romania sa fie transparent, de ce totul este ascuns prin birouri si coridoare? Greata si neincrederea oamenilor de aici vine. Tara orien @ tala!

    • Adica, dupa tot acesti ani cu PSD si PNL, uneori UDMR, noua nu ne este clar care este contributia PNL la guvernare, de exemplu? Toti se lauda cu acelasi lucru, dar simti minciuna si golul cuvintelor lor. Acum incearca sa se profileze cu aceleasi lucruri. Unul nu atinge ca problema ”de inima” Educatia sau Justitia, sau Mediul, cu tot ce se ascunde grav in spatele acestor cuvinte. Nimeni nu recunoaste ca sintem ultimii in prea multe si sa-si asume in proiect rezolvarea. Totul un hejrupism diletant si o pacaleala de suprafata.

  11. Scris dar asteapta ”moderarea”: Din articol lipseste rubrica de Concluzii. OK. Atunci o analogie: domnul C si domnul c sunt in plin meci de box al alegerilor. C loveste si loveste. Ce face c, se retrage in colt, arunca prosopul si renunta la meci? Primeste si primeste fara sa riposteze, doar aparandu-si capul? … TBD.

  12. Iohannis arogant și opu.lent, Ciuca an.a.l.fabet și ridicol, Rareș Bogdan papagalul cel mai antipatic din univers, da, au tras partidul în jos.
    Dar nu atât de mult cât au tras măririle de biruri pe firmele private din ultimii ani băgate chiar de Pnl cu ministul de finanțe cel mai abject pe care l-a avut vreodată România, Boloș.

  13. Au făcut ce le-a spus dl.Johanis și uite unde au ajuns…

  14. PNL e remorca PSD demult, în curând vine nota de plată pentru modul în care au trădat elecoratul.

  15. *electoratul

  16. Bine, bine, dar ce caută Clotilda în capu la lista USR pentru Senat?!!!!!!

  17. La fel ca imensa majoritate, ma doare acolo de politica si politruci. o adunatura de oportunisti, cei mai multi corupti, ipocriti sau sarlatani. indiferent ce acronime are clanul la care apartin. toti niste capuse care hranesc alte capuse mai mici impreuna cu care tin milioanele ramase inca aici captive.
    Sobolanii vor parasi corabia cand se termina de rontait pomana de la ue numita pnrr. Abia apoi se poate vorbi de un reset, prin 2028. daca s-o mai gasi cine sa-l faca..
    ps: isi mai aminteste cineva de criza datoriei guvernamentale a grecilor din 2009?