G4Media.ro

FIT-Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania. Cum investim și în…

FIT-Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania. Cum investim și în ce? „Calculează cât crezi că îți permiți să pierzi”

Investițiile pentru a ne multiplica economiile vin întotdeauna cu un risc, iar cât de mare este acesta depinde întotdeauna de propriile decizii și propria noastră apetență la risc. Cum reducem acest risc și cum ne înmulțim banii cât mai în siguranță?

Explică, într-un nou episod al emisiunii FIT-Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania, Cosmin Nedelcu (Micutzu), comediant, scenarist și antreprenor, Cristian Păun, profesor universitar finanțe și studii economice, ASE București și Adrian Nicolae, scenarist și actor.

Ce este investiția?

Investiția este pasul următor în procesul de economisire. După ce am pus deoparte suficient pentru o situație neprevăzută, putem începe să ne gândim și la a pune deoparte pentru a multiplica ce am economisit.

În procesul de economisire, nu vom pune atât de mult accentul pe multiplicarea capitalului, cât pe păstrarea puterii de cumpărare a economisirilor noastre.

În schimb, la investiții, riscurile asumate sunt diferite și mai mari decât la economisire. Principalul risc este legat de pierderea banilor investiți sau a câștigului așteptat prin investiția pe care o fac, dacă investiția nu este una sigură, dacă nu am apelat la un consultant specializat.

Este important de amintim că pierderile potențiale (riscuri mai mari) pot fi gestionate corespunzător de profesioniști care pot limita semnificativ riscurile prin diversificarea investițiilor realizate.

Pe cât posibil, nu faceți investiții fără o minimă informare pe subiect.

Investiția în ceea ce știi să faci

Atât Cosmin Nedelcu, cât și Adrian Nicolae spun că ei au investit bani în ceea ce știu să facă.

Micutzu a investit în cluburi de stand-up comedy, o meserie la care a devenit unul dintre cei mai buni din România. El spune că în această afacere nu se uită la câștigul imediat, ci la „drumul lung”, motiv pentru care de fiecare dată reinvestește banii câștigați în meseria pe care o face. Micutzu afirmă că cel mai mare randament al investiției pentru el este faptul că în aceste cluburi a crescut o nouă generație de stand-upperi.

Adrian Nicolae afirmă că decizia de a investi în filme ale creatorilor apropiați îi dă o senzație de control. „Îmi investesc banii în ceva ce pot controla prin decizii, prin lucrurile la care mă pricep, prin această brumă de experiență pe care o am”, explică el.

Cristian Păun, profesor studii economice, spune că propria ta afacere este o formă de investiție. „În general, afacerile de succes pleacă de la a ști să faci ceva mai bine decât celălalt”, afirmă el.

Păun afirmă că riscul unui antreprenor este imens și să investești într-o afacere este poate cea mai mare doză de risc pe care ți-o asumi. Asta pentru că, spune el, dintre 100 posibili antreprenori investitori, circa 5 din 100 încearcă și doar unul din 100 va avea succes.

Cum reduci riscul investițiilor?

Se consideră că cele mai sigure investiții sunt în titluri de stat. Aici intră, de exemplu, obligațiunile (de stat, municipale), care au o dobândă fixă și scadențe mari și foarte mari. Statul are teoretic și „tiparnița” de bani la dispoziție, explică economistul Cristian Păun, dar, spre comparație, un antreprenor nu are o imprimantă de bani cu care să își repare eventualele erori decizionale, spune el.

Totodată, există investiții și în zona privată care sunt mai puțin riscante. Unele dintre acestea sunt fondurile de investiții, cele care conțin mai multe afaceri. „Se zice să nu pui totul într-un singur coș”, explică Păun. Investițiile în aceste instrumente diversificate combină într-un portofoliu mai multe titluri de la entități emitente diferite. Astfel, în loc să cumperi titluri de stat ale unei singure țări, obligațiuni emise de o singură țară sau de o singură companie, poți cumpăra o combinație din mai multe astfel de titluri. Drept urmare, riscul este mai mic.

În categoria instrumentelor foarte riscante intră acele instrumente al căror preț este foarte volatil (scade și crește cu amplitudini mari și fără o logică economică în spate).

În plus, Cristian Păun adaugă că în investiții este nevoie de răbdare pe termen lung.

Nu investi mai mult decât îți permiți!

Micutzu recomandă „să nu investești niciodată mai mult decât îți permiți”. „Calculează clar un 10% din banii pe care îi ai sau cât crezi că îți permiți să pierzi, dacă lucrurile nu o să meargă cum trebuie. Asta este cel mai important, să nu te ia febra investitorului, să spui că brusc ești un magnat”, explică el.

Economistul Cristian Păun recomandă, de asemenea, să investești banii după ce ai acoperi celelalte nevoi pe care le ai. Totodată, el recomandă ca dintr-o investiție să poți să scoți profit, pentru că din profitul acela supraviețuiești. „Trebuie să compari întotdeauna profitul cu ce ai obține din a face altceva. De exemplu, dacă nu mergi la muncă, te oprești să fii salariat și îți deschizi propria afacere, atunci cel puțin trebuie să câștigi salariu pe care l-ai fi câștigat dacă mergeai zi de zi la muncă”, afirmă el.

Cum să nu pici în capcana îmbogățirii rapide?

Nu există câștiguri imense peste noapte fără riscuri la fel de mari asociate. Cu cât riscul asumat este mai mare, cu atât probabilitatea de a pierde este mai mare.

„În general, cea mai mare păcăleală pleacă de la acele lucruri ambalate frumos. Se promite un câștig foarte mare peste noapte, nu trebuie să aștepți, îl vei face imediat, dând două clicuri”, avertizează Cristian Păun.

De aceea este foarte important să nu faci singur investițiile, dacă nu stăpânești foarte bine tot ce înseamnă partea de instrumente financiare ș.a.m.d. În general, este important să apelezi la ajutorul unui specialist atunci când vine vorba de bani pe care i-ai strâns, i-ai economisit și vrei să îi investești.

Educația este esențială pentru a înțelege corect riscurile potențiale și diferențele principale între alternativele de plasament. Prin educație se pot identifica mai ușor încercările de fraudare / înșelăciune.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează