G4Media.ro

Șeful Parchetului Salonta, evaluat psihiatric la cererea colegilor: poate să profeseze, dar…

Sursa foto: Ebihoreanul

Șeful Parchetului Salonta, evaluat psihiatric la cererea colegilor: poate să profeseze, dar cu o reevaluare peste 6 luni / A ajuns în fața unei comisii psihiatrice pentru comportament iraţional / Reacția procurorului: „Au zgândărit balaurul!”

Șeful Parchetului Salonta, procurorul Ioan Bene (foto) a fost trimis în faţa unei comisii psihiatrice pentru comportament iraţional, iar specialiştii susţin că acesta este apt să profeseze ca magistrat, condiţionat de o reevaluare peste 6 luni, anunță ebihoreanul.

„Sunt singurul magistrat care are documente oficiale că e sănătos la cap”, spune procurorul, hotărât să dovedească faptul că grupurile infracţionale îl vor scos din sistem, dar şi că e victima „managementului dezastruos” al şefilor săi, cărora le cere în continuare demisia. „Au zgândărit balaurul!”, avertizează Bene.

Şef al Parchetului Salonta din 2023, procurorul Ioan Bene a ajuns în atenţia publică luna trecută, după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)  a decis să fie trimis în fața unei comisii psihiatrice, iar ulterior, pe 10 septembrie, printr-o altă decizie, l-a suspendat din funcţia de conducere și a dispus declanșarea procedurii pentru revocarea de la şefie, dar şi sesizarea Inspecţiei Judiciare, care să-i analizeze activitatea.

S-a întâmplat ca urmare a unor sesizări făcute de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Într-una dintre acestea, se semnala comportamentul bizar al procurorului după ce acesta şi-a „bombardat” colegii, colaboratorii şi chiar şefii cu mesaje, unele aiuristice şi jignitoare, pentru ca, apoi, să îşi ceară scuze ori să încerce să-i manipuleze cu fel şi fel de minciuni, întorcându-i pe unii împotriva celorlalți.

Într-o alta, şefii lui Bene s-au plâns că acesta îşi exercită necorespunzător atribuțiile de prim-procuror, că nu-şi soluţionează la timp lucrările, dar şi că are conduită necorespunzătoare în relaţia cu subalternii şi chiar cu şefii.

În timp ce rezultatul anchetei disciplinare pornite împotriva procurorului încă nu s-a finalizat, pe 4 octombrie, Comisia psihiatrică organizată la nivelul Spitalului „Prof. Dr. Constantin Angelescu” Bucureşti a dat deja verdictul, rezultatul fiind dezvăluit BIHOREANULUI chiar de magistratul bihorean. „În ciuda a tot ce s-a reclamat, comisia a stabilit că sunt apt”, a spus Bene.

În faţa medicilor clujeni, Bene nu a prezentat acte medicale, iar concluziile specialiştilor s-au bazat strict pe discuţiile cu el şi pe testele la care l-au supus. Conform documentelor, procurorul nu mai avea idei delirante, însă prezintă tendinţe narcisiste, „care îl fac să fie extrem de încrezător în sine”, „cerinţe absolutiste pentru dreptate”, intoleranţă la frustrare, încercând să simuleze „seninătatea şi indiferenţa”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daca sefii l-au trimis la psiholog inseamna ca vor sa scape de el…deci isi face treaba