VIDEO Andrei Roșu: Cum îi putem convinge pe copii să facă mișcare și care este modelul de urmat
Lipsa activității fizice în rândul copiilor din România este o problemă cât se poate de serioasă, ea fiind discutată în diverse studii și rapoarte. Andrei Roșu, sportiv de anduranță, vine cu o soluție la îndemână pentru majoritatea părinților: puterea exemplului. Într-o familie în care părinții fac mișcare, atunci și cei mici au de la cine învăța și pot urma o viață bazată pe un stil cât mai sănătos de viață.
Într-o epocă în care timpul petrecut în fața ecranelor este din ce în ce mai mare, sportul a început să fie uitat de mulți dintre copiii României.
Andrei Roșu îi îndeamnă pe părinți să facă mișcare nu doar pentru propria sănătate și stare de bine, dar și pentru a le fi modele copiilor care-și găsesc tot mai mult împlinirea în mediul virtual.
În vârstă de 48 de ani, Andrei Roșu spune că cea mai mare realizare a sa este faptul că reușește să-și învingă constant temerile și că vrea să iasă cât mai des din zona de confort.
Andrei Roșu a avut nevoie de 582 de zile pentru a termina cele 7 maratoane și cele 7 ultramaratoane pe cele 7 continente pentru a intra în Cartea Recordurilor.
A alergat primul său maraton la Polul Nord, în 2010.
Au urmat alte competiții: Double Iron Florida (7.6 km inot, 360 km bicicleta, 84.4 km alergare – in 35 de ore), Mexic Triple Ultratriathlon (11.4 km inot, 540 km bicicleta, 126 km alergare – in 48 de ore) și Virginia Quintuple Ultra (19 km inot, 900 km bicicleta, 210 km alergare – in 126 de ore).
A terminat unul dintre cele mai grele ultratriatloane din lume – Arch 2 Arc (140 km alergare, 50 km inot – traversarea Canalului Manecii – 300 km pedalat).
A încheiat cea mai dură cursă de alergare în conditii arctice, 6633 Ultra (566 km).
A mers cu bicicleta de la Chişinău și până la Bucureşti în cadrul unei acțiuni caritabile pentru Hospice Casa Speranţei.
Din aceeași categorie
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank