G4Media.ro

Sute de mineri și energeticieni din CEO protestează în București / Sunt…

Sursa foto: Gazeta de Sud

Sute de mineri și energeticieni din CEO protestează în București / Sunt nemulțumiți de noua lege a pensiilor

Federația Națională Mine Energie, reprezentativă la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO), și Federația Sindicală a Siderurgiștilor METAROM, afiliate la CNS Cartel ALFA, organizează astăzi un miting în fața Guvernului României, anunță Gazeta de Sud.

Vor fi prezenți aproximativ 1.000 de participanți. Acțiunea de protest are loc joi, 17 octombrie, începând de la ora 11.00, timp de două ore.

Motivul acțiunii este legat de nemulțumirea salariaților față de modificările aduse de noua lege a pensiilor. Sindicatele susțin că noua lege a pensiilor produce inechități celor care au lucrat în condiții deosebite de muncă. Astfel, pensiile ar fi mult mai mici față de cele calculate în baza vechii legi.

„Minerilor, energeticienilor și siderurgiștilor trebuie să li se păstreze aceleași condiții de pensionare în actuala lege a pensiilor publice la fel ca în cea precedentă, întrucât lucrează și vor lucra în aceleași condiții de muncă foarte grele și periculoase, care au determinat și determină consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a acestora”, conform Federației Naționale Mine Energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Energeticicienii pe care cand ii cautai in birou erau in instalatie si cand ii cautai in instalatie erau la birou. De fapt erau acasa isi spau gradinile.