Mai poate fi salvat râsul balcanic? O echipă internațională de cercetători luptă pentru protejarea celei mai pericilitate subspecii de râs din Europa

Râsul, felinade talie medie emblematică a Europei, este cunoscut ca fiind un animal evaziv. Sunt solitare și tăcute, călătorind și vânând noaptea prin pădurile montane înalte. Până în anii 1950 au fost aproape exterminate de pe continent, scrie Smithsonian Magazine.

În prezent, prin eforturi extinse de conservare, râșii își recâștigă teritoriul. Dar în Balcani, această tendință se inversează. Au mai rămas doar trei populații rămase din subspecia balcanică, Lynx lynx balcanicus. După ce au supraviețuit ultimei ere glaciare, dispariției în masă a carnivorelor mari și nenumăratelor războaie, acum sunt într-o situație critică. Oamenii de știință estimează că au mai rămas doar între 20 și 39 de exemplare – junralistul Smithsonian.

Jurnalista Emily Soreghan a petrecut o zi cu membri unei echipe de cercetători a cărei misiune de zeci de ani este să salveze râsul balcanic de la dispariție:

„În scaunul din față a mașinii, Bledi Hoxha, biolog la organizația nonprofit Protection and Preservation of Natural Environment in Albania, cu sediul la Tirana, scoate carduri de memorie din buzunare. Biologul Dime Melovski de la organizația non-profit Macedonian Ecological Society își deschide laptopul. Ne petrecem ziua făcând drumeții până la locațiile mai multor camere de luat vederi, pe care le adunăm în numele Programului Balkan Lynx Recovery, o coaliție care luptă pentru protejarea de la dispariție a râsului.

Privesc cum cercetătorii analizează cardurile de memorie. Primul nu conține nimic: câteva căprioare cu ochi albaștri, un mistreț încețoșat, vite, câini. Următoarele sunt la fel. Melovski oftează. Îl introduce pe ultimul. Ciobănești, alte căprioare și apoi: „Un linx!” strigă Hoxha. Râsul este surprins în mijlocul drumului, cu blana cafenie și petele negre iluminate de bliț. Arată ofensat, ca o pisică de casă speriată. Lynxii au pete unice, care permit cercetătorilor să identifice indivizii. Oamenii de știință cred că acesta ar putea fi unul nou, un semn de speranță pentru specie într-o regiune marcată de pierderea devastatoare a habitatului lor natural.

Linxul dispărut

În 1988, Divizia de conservare și gestionare a mediului din cadrul Consiliului Europei a comandat prima evaluare cuprinzătoare a linxului eurasiatic (Lynx lynx), care include subspecia balcanică. Felinele au fost un subiect de discuție aprinsă în țări precum Elveția, Germania și Franța, unde, până în anii 1970, dispăruseră. Unii biologi erau nerăbdători să înceapă eforturile de reintroducere, dar acest lucru presupunea căutarea unor locuri în care râșii nu dispăruseră încă. Câți mai erau? Și unde?

Biologii elvețieni Christine și Urs Breitenmoser, soț și soție, s-au încumetat să adune toate informațiile cunoscute despre linxul din Europa. „Era clar, atunci, că subspecia balcanică era foarte amenințată”, spune Urs. Dar informațiile erau puține. Subspecia a fost menționată doar de doi oameni de știință. Primul, Ivan Buresh, „patriarhul biologiei bulgare”, a botezat subspecia Lyx lyx [sic] balcanicus într-un folio obscur de muzeu din 1941. El și-a bazat clasificarea în parte pe un exemplar viu obținut de Grădina Zoologică Imperială din Sofia, Bulgaria, din ceea ce este astăzi Macedonia de Nord vecină. Mai târziu, în anii ’70, un mamolog sârb pe nume Đorđe Mirić a efectuat o analiză mai amănunțită a specimenelor de cranii de linx colectate din Balcani. Eforturile lui Mirić, publicate în limba germană, au introdus pisica izolată în comunitatea științifică mai largă.

Dar până în momentul în care soții Breitenmosers au început să întocmească raportul lor, cei doi bărbați dispăruseră, la fel ca și zilele de glorie ale științei iugoslave. Pe baza chestionarelor trimise de Breitenmosers biologilor din întreaga zonă de răspândire a râsului eurasiatic, Urs a concluzionat că subspeciile balcanice erau probabil izolate la granițele muntoase ale Iugoslaviei de atunci și ale Albaniei, la nord-vest de Grecia. Dar era nevoie de un studiu formal. Întrebările de bază despre pisicile din Balcani rămâneau necunoscute: Erau ele într-adevăr o subspecie separată? Unde se aflau, mai exact? Câte au rămas? Vânau ele animale? Pentru a răspunde la aceste întrebări ar fi fost necesare studii de teren și cooperare internațională.

Din păcate, ne aflam în anii ’80, iar Albania fusese de mult izolată de lume sub dictatorul comunist Enver Hoxha, a cărui moarte în 1985 avea să conducă la o tranziție democratică la începutul deceniului următor. „Nu exista nicio modalitate de a obține informații în interior sau în exterior. Nu existau linii telefonice, nici măcar poștă”, spune Urs. Datele pentru Albania au fost furnizate de un biolog albanez care fugise în România. Dar acesta nu era un specialist în pisici și a recunoscut că cunoștințele sale nu erau nici exacte, nici actuale. Când Albania și-a deschis porțile în 1991, disoluția Iugoslaviei vecine era în plină desfășurare.

Violențele și tensiunile etnice, în special în regiunile muntoase de frontieră unde se zvonea că trăiesc râșii, au făcut imposibilă munca de teren. În 1998, a izbucnit războiul din Kosovo, iar apoi un conflict armat în Macedonia de Nord. În cele din urmă, în 2005, părțile interesate s-au întâlnit. A luat naștere Programul Balkan Lynx Recovery.

În prezent, partenerii programului includ organizații non-profit de mediu din fiecare dintre țările din zona de răspândire a lincului din Balcani, inclusiv cele reprezentate de Bledi Hoxha și Dime Melovski. Echipa a izolat trei puncte fierbinți ale populației de linx: Munellë și regiunea Valamara, ambele în Albania, și Parcul Național Mavrovo din Macedonia de Nord. De la începutul programului de recuperare, Melovski și echipa sa au studiat intens populația de râși din Parcul Național Mavrovo, efectuând anchete, instalând camere și, mai recent, capturând râși vii pentru a le urmări mișcările cu ajutorul colierelor de radiotelemetrie. Rafinarea metodelor lor a durat câteva anotimpuri.

„Primeam un apel [automat] la 2 dimineața și alergam la capcană”, spune Melovski, cu un zâmbet pe marginea buzelor, «doar pentru a găsi un câine foarte speriat».

Echipa din Macedonia de Nord a colaborat cu studenții locali la inginerie pentru a-și îmbunătăți capcanele. În fiecare an, ei modifică puțin designul, ca răspuns la provocările sezoniere.

Vânători și braconieri

Măsurarea atitudinii publicului față de carnivore este esențială pentru conservarea acestora. Locuitorii din mediul rural, vânătorii și crescătorii de animale sunt adesea primii care sunt afectați atunci când teritoriul prădătorilor se extinde. Percepția publică asupra carnivorelor a fost studiată pe larg în întreaga lume, conservatorii încercând diferite modalități de atenuare a conflictelor cu părțile interesate – de la plata crescătorilor de animale pentru animalele pierdute din cauza prădătorilor până la utilizarea câinilor de pază specializați pentru protejarea turmelor.

În consecință, una dintre primele sarcini ale Programului de recuperare a râsului din Balcani a fost realizarea unui studiu de referință al localnicilor. Oamenii de știință au urmărit să identifice orice potențial conflict între oameni și linx care ar putea deveni un obstacol în calea recuperării acestora în regiune. Când Melovski și echipa sa au analizat rezultatele, au dat peste o teamă larg răspândită. Un mit comun zvonea că linxii așteaptă în copaci pentru a ataca oamenii de sus. Majoritatea persoanelor intervievate nu au putut răspunde la întrebări de bază despre aspectul pisicii.

Mii de hectare din habitatul linxului sunt deținute și gestionate de societăți de vânătoare și crescători de animale, iar acest lucru poate duce la probleme. Dacă vânătorii nu cunosc ecologia linxului, este mai probabil să vâneze în exces prada linxului, cum ar fi iepuri și căprioare. Iar dacă ciobanii consideră că linxul reprezintă o amenințare pentru animalele lor, sunt predispuși să îl ucidă în ciuda moratoriului.

Melovski și echipa sa și-au dat seama că protejarea râsului în regiune va necesita educarea oamenilor care trăiesc în habitatele sale. Ei au decis să colaboreze cu vânătorii locali pentru a prinde pisicile în capcane în vederea aplicării colierelor telemetrice. Speranța lor este că, prin colaborarea cu vânătorii, îi pot educa pe aceștia cu privire la importanța neexploatării excesive și pot transforma dragostea lor pentru sălbăticie în susținere în teren. „Ce modalitate mai bună de a coopera cu vânătorii decât vânătoarea?”, spune Aleksandar Stojanov, un alt biolog al Macedonian Ecological Society. „Prinderea în capcane este o formă de vânătoare. Ei chiar se implică în asta”.

Camerele odată colectate, îi însoțesc pe Melovski și Stojanov pentru a dezactiva una dintre aceste capcane în incinta unei societăți de vânătoare de lângă Mavrovo.

Un membru al grupului de vânătoare așteaptă lângă capcană, cu ploaia picurându-i din pălăria portocalie neon. Melovski lucrează rapid pentru a dezactiva capcana pentru sezonul de împerechere. Vânătorul demonstrează cu entuziasm oamenilor de știință aflați în vizită caracteristicile noilor sale camere. Când Melovski termină de deconectat declanșatorul capcanei, vânătorul ne invită la o cafea în incintă. În interiorul cabanei, trofee de mistreți, căprioare, vulturi și urși atârnă de pereții placați. Vânătorii îi întâmpină pe cercetători ca pe niște prieteni vechi.

Potrivit unui comunicat de presă al organizației albaneze nonprofit a lui Hoxha, 14 pisici au fost ucise din 2006. Potrivit oamenilor de știință cu care am vorbit, braconierii sunt adesea locuitori ai orașelor care călătoresc pe teritoriul râsului pentru divertisment și pentru a aduna trofee. Acest lucru îi diferențiază de vânătorii locali autorizați, care ucid căprioare, mistreți și alte prăzi legale pentru carne. Deși uciderea râsului este ilegală în toate țările din aria de răspândire, consecințele sunt rare. În 2020, organizația nonprofit de mediu a lui Hoxha a primit un pont despre un linx taxidermic expus într-un restaurant local. Imaginile cu pisica ucisă de pe pagina de Facebook a restaurantului se potriveau cu modelul de pete al uneia pe care echipa o fotografiase în Munellë. Echipa a luptat din greu pentru a obține audierea unui caz privind animalul, dar o instanță l-a respins.

Cercetătorii sunt frustrați de ceea ce ei consideră a fi proastă gestionare la toate nivelurile de guvernare. Potrivit lui Melovski, guvernelor le pasă de parcurile naționale doar pentru valoarea lor ca atracții turistice, nu și pentru biodiversitatea lor

Fragmentarea și pierderea habitatului

Cercetătorii spun că avalanșa de proiecte mari de construcții din regiune, combinată cu o corupție adânc înrădăcinată și o supraveghere deficitară a mediului, este catastrofală pentru populația fragilă de linx. „În aceste zone post-conflict, dezvoltarea eclipsează dezastrul de mediu”, spune Lajçi. „Iar noi suferim din această cauză”.

Problema este deosebit de acută în Albania. Anul acesta, pe 22 februarie, parlamentul a adoptat rapid un amendament la legea privind zonele protejate. Acesta deschide ușa dezvoltării în parcurile naționale atunci când un proiect este considerat de importanță strategică.

Aleksandër Trajçe, directorul executiv al Protecției și Conservării Mediului Natural din Albania, pare tensionat în timpul scurtei noastre convorbiri video. Îl prind între o ședință despre un aeroport pe care guvernul îl construiește în delta râului Vjosa și o ședință despre o centrală solară propusă pe teritoriul râsilor. „Boom-ul infrastructurii care a avut loc în alte părți ale Europei după Al Doilea Război Mondial a ajuns în Balcani”, spune el. „Se construiește tot ce vă puteți imagina. Linii electrice, baraje, hidrocentrale, parcuri eoliene, solare, aeroporturi, autostrăzi, căi ferate … și toate acestea, desigur, vor avea efecte foarte grave asupra acestei populații deja fragile.”

Potrivit Vox News Albania, ministrul Turismului și Mediului, Mirela Kumbaro, a declarat că modificările la legea privind zonele protejate vor afecta numai locurile specifice desemnate pentru „activități turistice de elită, ecoturism, agroturism sau turism de nivel înalt, în cadrul criteriilor foarte stricte aprobate de minister și de Consiliul Teritorial Național”.

Însă Hoxha se îndoiește de legitimitatea evaluărilor de impact efectuate de guvern. Albania este unul dintre cele mai corupte state din Europa, potrivit Transparency International, iar localnicii simt acest lucru. Atunci când nu este planificată cu atenție, dezvoltarea creează multe probleme pentru viața sălbatică. Drumurile de acces tăiate pentru construcții le permit braconierilor care vânează prada râsului și exploatanților forestieri care distrug habitatul acestei feline să pătrundă mai adânc în terenuri anterior izolate. De asemenea, drumurile rupe bio-coridoarele dintre populații, iar râșii sunt prinși în buzunare din ce în ce mai mici de ecosisteme funcționale.

Având în vedere numărul scăzut al populației, linxii au deja probleme genetice. Melovski suspectează consangvinitate în rândul populației mici, lucru sugerat de studii recente. Fluxul genetic între cele trei puncte fierbinți rămase este crucial pentru supraviețuirea speciei, dar este din ce în ce mai periculos pentru pisici să călătorească între lanțurile muntoase. Lajçi crede că un linx, găsit mort în Kosovo în 2017, a pierit probabil din cauza unei călătorii dificile prin terenuri dezvoltate, lipsite de pradă, în timp ce căuta o pereche. El și echipa sa militează pentru o mai bună protecție a mediului, însă progresele sunt lente.

Mai pe seară, îi însoțesc pe Melovski și Stojanov la o cină cu reprezentanții unei societăți de vânătoare albaneză. Etnicii albanezi din Macedonia de Nord sunt o minoritate marginalizată istoric. Melovski și Stojanov nu vorbesc albaneză. Vânătorii nu vorbesc macedoneană. Cu toate acestea, cina durează trei ore, bărbații făcând schimb de telefoane ca niște tați mândri, comparând fotografii cu râși. Vânătorii și oamenii de știință au reușit să găsească un teren comun în dragostea lor pentru această felină unică și amenințată, o sarcină extrem de dificilă chiar și fără prăpastia suplimentară a tensiunilor etnice străvechi.

„Este remarcabil, schimbările emanate de acest parteneriat”, spune Melovski. „La nivel local, au loc schimbări uriașe. Corupția împiedică tot ceea ce încercăm să realizăm la nivel național, dar abordarea de jos în sus ne dă speranță.”