G4Media.ro

Arabia Saudită a desfăşurat exerciţii militare comune cu Iranul şi alte ţări…

sursa foto: Iranian Army office / AFP – ilustrație generică

Arabia Saudită a desfăşurat exerciţii militare comune cu Iranul şi alte ţări în Marea Oman

Arabia Saudită a desfăşurat recent exerciţii militare comune cu Iranul şi cu alte ţări în Marea Oman, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării saudit, generalul de brigadă Turki Al-Malki, informează AFP, transmite Agerpres.

„Forţele navale regale saudite au desfăşurat recent un exerciţiu naval comun cu forţele navale iraniene, lângă coastele altor ţări din Marea Oman”, a declarat generalul de brigadă, fără a preciza ziua în care a avut loc exerciţiul.

Duminică, media de stat iraniene au informat despre exerciţii comune cu „Rusia şi Oman, în nordul Oceanului Indian”, cu şase ţări observatoare, printre care Arabia Saudită.

Iar luni seara, amiralul Shahram Irani, comandant al marinei iraniene, a declarat citat de agenţia de presă Isna că „Arabia Saudită a cerut ca noi să organizăm exerciţii comune în Marea Roşie”, tot fără a avansa o dată.

Turki al-Malki a declarat la rândul său că „niciun alt exerciţiu nu era prevăzut în timpul acestei perioade”.

Astfel de exerciţii în Marea Roşie constituie o premieră pentru cele două puteri din Orientul Mijlociu, aflate multă vreme în relaţii reci. Cele două ţări, care au susţinut mult timp tabere adverse în regiune, au rupt pentru şapte ani relaţiile lor diplomatice. Însă acestea au fost reluate în martie 2023, datorită unei apropieri negociate sub egida Chinei.

Rebelii houthi, o mişcare yemenită susţinută de Iran, revendică de luni de zile atacuri în Marea Roşie şi în Golful Aden. Ei susţin că vizează nave pe care le estimează ca fiind legate de Israel şi că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, pradă unui război sângeros între mişcarea palestiniană Hamas şi armata israeliană începând din 7 octombrie 2023.

Aceşti insurgenţi, care controlează ample teritorii în Yemen, au lansat în trecut şi atacuri împotriva Arabiei Saudite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.