G4Media.ro

Ion Țiriac vorbește despre marea greșeală pe care Simona Halep a făcut-o…

Simona Halep / Sursă foto: captură video

Ion Țiriac vorbește despre marea greșeală pe care Simona Halep a făcut-o după ce a fost depistată pozitiv

Într-un interviu acordat presei franceze, Ion Țiriac îi reproșează Simonei Halep faptul că imediat după ce a fost depistată pozitiv nu a spus despre suplimentul pe care echipa Mouratoglou i l-a dat.

Ion Țiriac îi reproșează Simonei Halep că i-a luat degeaba apărarea lui Patrick Mouratoglou

„Ceea ce știu este că vineri, la acest US Open 2022, a fost testată negativ, iar luni, când a pierdut cu necunoscuta Daria Snigur (era locul 123 WTA la acel moment) a fost testată pozitiv.

În orice caz, Simona nu a jucat niciodată bine în America.

După ce a fost testată pozitiv, a făcut o mare greșeală – ar fi trebuit să spună că pur și simplu a băut băutura pe care i-a pregătit-o echipa ei. În schimb, ea și-a protejat colaboratorii.

Am încercat să o ajut, dar ea mi-a spus: „Nimeni nu se atinge de echipa mea, eu sunt cea care a băut. Abia trei luni mai târziu, antrenorul ei, știți voi, grecul (n.r. Patrick Mouratoglou), și-a asumat responsabilitatea pentru situație.

Simona a pierdut prea mult timp și energie în acest caz. Nu cred că se va mai întoarce (n.r. la nivelul de dinainte de cazul de dopaj). A fost talentată, prea talentată de fapt” – Ion Ţiriac, citat de We Love Tennis.

Cazul de dopaj al Simonei Halep, pe scurt

  • În data de 21 octombrie 2022 Simona Halep a aflat că a fost suspendată provizoriu pentru dopaj.
  • Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din tenisul de câmp, a judecat cazul fostei lidere WTA, iar Halep a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani.
  • Vorbim despre două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP): prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată în urma unui test antidoping efectuat la US Open 2022 (1) și neregularităţile din paşaportul său biologic (2).
  • Simona a făcut apel la TAS, iar audierile au avut loc în perioada 7-9 februarie 2024.
  • Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus pedeapsa primită de Halep de la 4 ani la 9 luni, iar Simona a revenit în acest sezon pe terenul de tenis.

Săptămâna viitoare, Simona ar trebui să participe la turneul WTA 250 de la Hong Kong.

Hong Kong Tennis Open va avea loc în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie pe hard, face parte din categoria WTA 250, se va disputa în „Victoria Park Tennis Stadium”, iar campioana en-titre este Leylah Fernandez.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează