La trei luni de zile după despărțirea de naționala României, Edi Iordănescu este tot mai aproape de o revenire în fotbal
După Euro 2024, Edi Iordănescu a ales să plece de pe banca naționalei României. La acel moment, fostul selecționer a motivat că are nevoie să petreacă mai mult timp alături de familie. La peste trei luni distanță de la acel moment, fratele său (Alex) spune că antrenorul este pregătit de muncă.
Alex Iordănescu (30 de ani) este jucătorul celor de la Agricola Borcea, iar la finalul partidei cu Petrolul din Cupa României (dispută pierdută cu 3-0 de formația acestuia) acesta a venit cu vești în legătură cu Edward Iordănescu, fratele său.
„Sincer, nu ştiu când îl vom vedea antrenând (n.r. pe Edi Iordănescu), nu am vreo informaţie despre vreun nou contract pe care l-ar putea primi Edi.
Ştiu că au fost oferte pentru el, le-a refuzat, dar aşteaptă oportunitatea cea mai bună pentru el. Da, s-a liniştit, au trecut câteva luni şi e pregătit de muncă” – Alex Iordănescu, despre fratele Edi, citat de Digisport.
În vârstă de 46 de ani, Edward Iordănescu a reușit să califice România la un turneu final european după o pauză de opt ani, tricolorii fiind eliminați de la Euro 2024 în faza optimilor (0-3 cu Olanda).
De-a lungul carierei, antrenorul a pregătit în calitate de principal echipele Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, ȚSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj (în două rânduri), Gaz Metan Mediaș și FCSB. Între 2022 și 2024 a fost selecționerul României.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank