Izvoare amenajate pe traseul Via Transilvanica: Sunt o utilitate, dar și adevărate opere de artă inspirate din deja iconicele borne kilometrice de andezit
Un număr de cinci izvoare (cu cișmele) au fost amenajate pe traseul Via Transilvanica, mai precis în două din cele șapte regiuni de pe traseu, anunță reprezentanții proiectului.
„Via Transilvanica este un proiect construit pe valori în care credem de peste 24 de ani. Una dintre cele mai importante e să faci lucruri cu sens. Pe baza ei s-au realizat și cele cinci izvoare pe care le-am amplasat în două din cele șapte regiuni de pe traseu, Bucovina și Ținutul de Sus”, se precizează în informare, cu mențiunea că lucrările reprezintă nu doar o utilitate ci și „adevărate opere de artă”, inspirate din deja iconicele borne kilometrice de andezit.
„Ele fac parte dintr-o infrastructură nemaivăzută în țară. Am ales locurile pentru aceste izvoare, am realizat probe de apă pentru a fi siguri că este potabilă și în trei locuri ne-am racordat la rețeaua locală”, transmit reprezentanții Via Transilvanica.
Lucrările au fost sprijinite de comunitățile locale și primăriile din Fundu Moldovei, Dorna Candrenilor, Șieuț dar și de parteneri privați ai Via Transilvanica.
„Apa și accesul la ea sunt unele dintre cele mai importante aspecte ale infrastructurii unui traseu de lungă distanță. Pauza la un izvor este un moment special al călătoriei, de rehidratare, de revigorare, de reculegere. Este esențială pentru a putea merge mai departe. Mulțumim sculptorilor Ivan Ivanov, Alexandru Burlacu, Boitan Andrei Ștefan și Grigoras Alexandru”, transmit reprezentanții Via Transilvanica.
Publicitate electorală
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
1 comentariu