Te interesează să primești fonduri de la UE? Atenție cum folosești AI la scrierea proiectului/ Instituțiile europene au introdus paragrafe cu riscurile folosirii AI, în documentația pentru proiecte
Elaborarea unui proiect pentru a primi finanțare europeană presupune o cantitate consistentă de documentare și argumentare a ideii și a activităților pe care le propune solicitantul. Cei interesați trebuie să parcurgă, pentru elaborarea unei propuneri de proiect, în detaliu mai multe rubrici și capitole care trebuie completate cu multe detalii și informații privind, spre exemplu, contextul pieței, provocările, necesitatea acțiunii propuse, riscurile.
Comisia Europeană în mod direct sau prin agențiile afiliate, lansează ghiduri pentru solicitați pentru a-i îndruma în elaborarea acestei documentații.
O noutate în apelurile de proiecte lansate în toamna acestui an o reprezintă includerea în premieră a unui paragraf consistent legat de „Orientări privind utilizarea instrumentelor generative de inteligență artificială pentru pregătirea propunerii”. G4Media a consultat documentația pentru proiecte europene publicată recent de Agenția Europeană pentru Educație și Cultură (documentul integral, aici.)
Pe scurt, solicitanții de finanțare sunt îndrumați să verifice cu atenție informațiile furnizate de AI , să furnizeze o listă a surseșpr utilizate și să fie conștienți de potențialul plagiat pe care utilizarea AI l-ar putea implica.
Iată paragraful integral:
„Atunci când se ia în considerare utilizarea instrumentelor generative de inteligență artificială (AI) pentru pregătirea propunerii, este imperativ să se dea dovadă de prudență și să se analizeze cu atenție.
Conținutul generat de AI ar trebui să fie revizuit și validat în detaliu de către solicitanți pentru a se asigura de caracterul adecvat și acuratețea acestuia, precum și de conformitatea sa cu reglementările privind proprietatea intelectuală. Solicitanții sunt pe deplin responsabili pentru conținutul propunerii (chiar și pentru acele părți produse de instrumentul AI) și trebuie să fie transparenți în dezvăluirea instrumentelor AI utilizate și a modului în care acestea au fost utilizate.
În special, solicitanții trebuie să:
– Să verifice acuratețea, validitatea și caracterul adecvat al conținutului și al oricăror citate generate de instrumentul AI și să corecteze orice erori sau neconcordanțe.
– Să furnizeze o listă a surselor utilizate pentru generarea conținutului și a citatelor, inclusiv a celor generate de instrumentul AI.
– Verificați de două ori citatele pentru a vă asigura că acestea sunt exacte și că sunt menționate corect.
– Fiți conștienți de potențialul de plagiat în cazul în care instrumentul AI poate reproduce text substanțial din alte surse. Verificați sursele originale pentru a fi siguri că nu plagiați munca altcuiva.
– Recunoașteți limitele instrumentului AI în pregătirea propunerii, inclusiv potențialul de părtinire, erori și lacune în cunoștințe.”
Amintim că Uniunea Europeană a adoptat în primăvara acestui an legislația privind utilizarea inteligenței artificiale – celebrul AI Act.
Motivele pentru care această reglementare a apărut sunt explicate chiar pe site-ul Comisiei Europene, la capitolul „întrebări și răspunsuri”:
„Adoptarea sistemelor de IA are un potențial puternic de a aduce beneficii pentru societate, de a genera creștere economică și de a consolida inovarea și competitivitatea UE la nivel mondial. Cu toate acestea, în anumite cazuri, caracteristicile specifice ale anumitor sisteme de IA pot crea noi riscuri legate de siguranța, inclusiv siguranța fizică, a utilizatorilor și de drepturile fundamentale. Unele modele puternice de IA care sunt utilizate pe scară largă ar putea chiar să prezinte riscuri sistemice.
Acest lucru duce la incertitudine juridică și la o adoptare potențial mai lentă a tehnologiilor IA de către autoritățile publice, întreprinderi și cetățeni, din cauza lipsei de încredere. Răspunsurile divergente ale autorităților naționale în ceea ce privește reglementarea ar risca să fragmenteze piața internă.
Ca răspuns la aceste provocări, au fost necesare măsuri legislative care să asigure buna funcționare a pieței interne pentru sistemele de IA, în care atât beneficiile, cât și riscurile să fie abordate în mod corespunzător.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.